Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZIUA de Constanţa - Top 5 cele mai citite articole ale săptămânii

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Tristul final al unei legende

Terenul fostului Hotel Continental a fost scos la vânzare

În urmă cu puţin timp a fost scos la vânzare un teren în suprafaţă de 478 de metri pătraţi, situat chiar în centrul municipiului Constanţa. Este vorba despre terenul pe care s-a aflat Hotelul Continental. Potrivit unui ... Accident rutier grav la staţia de taxare din Mamaia (video)

În această dimineaţă, în jurul orelor 03.10, Adrian Grigorescu, în vârstă de 24 de ani, din Năvodari, circula cu autoturismul, în staţiunea Mamaia, către Năvodari. Ajungând la staţia de taxare, din ... UPDATE

Accident rutier grav, în Mamaia, la Coyote Ugly

Aseară, în jurul orelor 22.30, un tânăr de 19 ani din Constanţa, conducea autoturismul pe bulevardul Mamaia, din staţiune. În momentul în care a ajuns în zona clubului Coyote Ugly şi la punerea în mişcare de ... Iată care sunt primarii constănţeni declaraţi incompatibili de ANI!

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 42 de aleși locali din județele Sibiu și Constanța ca urmare a exercitării simultane de către aceștia atât a funcției de primar sau ... E nuntă mare la Constanţa

Deputata PSD, Ileana Dumitrache, face pasul cel mare. Cine este alesul inimii?

Aşa după cum se zvonea, duminică, vom avea mare nuntă, mare, la Constanţa. Parlamentarul Social Democrat Cristina Ileana Dumitrache se căsătoreşte. Alesul inimii este George Teşeleanu, născut la Deva. Este absolvent al Facultăţii de Mi ... Tristul final al unei legende

Terenul fostului Hotel Continental a fost scos la vânzare

În urmă cu puţin timp a fost scos la vânzare un teren în suprafaţă de 478 de metri pătraţi, situat chiar în centrul municipiului Constanţa. Este vorba despre terenul pe care s-a aflat Hotelul Continental. Potrivit unui ... Accident

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 19 minute
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 19 minute
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 47 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Japonia a confirmat vineri prima sa intervenţie pe piaţa valutară din 2022, cu 62 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Datele Ministerului de Finanţe al Japoniei au confirmat vineri prima intervenţie a ţării pe piaţa valutară din 2022, după ce yenul a scăzut în aprilie la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani, transmite CNBC. Ministerul a declarat vineri că Japo

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum 38 minute
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 42 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 57 minute
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum o ora
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°