Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuiește într-o debara

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

De ani buni, un bărbat din comuna Dârmănești trăiește drama vieții sale. Lucia Marin Postelnicu, în vârstă de 58 de ani cultivă legume ca să-și câștige existența și este foarte supărat că de fiecare dată este izgonit de polițiștii locali sau reprezentanții piețelor, în timp ce bișnițarii sunt lăsați să-și vândă marfa în voie.

”La 4 dimineața ești dat la o parte de bișnițari”

”Locuiesc într-o debara netencuită, nepardosită, a unui nepot de-al meu, într-o  casă neterminată. În ultimii cinci ani mi-am petrecut noaptea în grădină muncind, udând şi recoltând produsele pentru piaţă, iar ziua trebuia să mă prefac că-mi place jocul de-a hoţii şi vardiştii reinventat de cei din Administraţia pieţei Ceair, de poliţia Pieţei Ceair, de Poliţia Locală, de inspecţia sau corpul de control de pe lângă primărie etc. Dacă cei care ne hărțuiesc de 23 de ani au impresia că au reuşit vreodată să restabilească ordinea în piaţă sau la periferia pieţei Ceair, mint cu nerușinare. Nu au reuşit decât să ne hărţuiască dintr-un loc în altul, împiedicându-ne pe unii dintre noi să ne vindem produsele în favoarea altora care au fost toleraţi prin slăbiciune, neputință sau din alte motive nu tocmai ortodoxe. Am cerut să existe zilnic în piaţă un tabel în care să se scrie care mese sunt libere, dar cei de la Administraţia Pieţei au zis că este foarte greu. Aşa s-a ajuns că, dacă mergi la 4 dimineață în piaţă, eşti dat la o parte de bişniţarii care îţi dau şi-un şut în fund şi-ţi spun că e masa lor. Sunt oameni care vin o dată, de două ori pe săptămână cu produse, însă nu pot vinde la preţul dorit din cauza bişniţarilor din piaţă care au pus monopol pe tot“, spune nemulțumit omul.

 

Sursa stire: http://ziarobiectiv.ro/index.php/social/locuieste-intr-o-debara.html

De ani buni, un bărbat din comuna Dârmănești trăiește drama vieții sale. Lucia Marin Postelnicu, în vârstă de

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 37 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 32 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°