După îmbrâncelile de vineri în plenul Parlamentului, deputaţii PCRM susţin că vor continua să protesteze pentru a împiedica actuala guvernare să vândă patrimoniul Moldovei.
Declaraţiile au fost făcute de mai mulţi parlamentari la postul de televiziune PublikaTV.
Deputatul PCRM, Eduard Muşuc, a specificat că decizia care, potrivit lui, prevede instalarea hotarelor pe Nistru, contravine proiectelor votate împreună.
„Legea aceasta pune cruce pe declaraţia votată împreună. Guvernarea a încercat astăzi să voteze o lege pe ascuns fără a informa societatea. Totodată, s-a votat o lege care prevede vânzarea patrimoniului Moldovei. S-a votat în mod ascuns”, a declarat comunistul.
Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a spus că PCRM vrea să impună dictatul asupra majorităţii parlamentare, iar declaraţiile privind legea votată sunt pură demagogie.
„Isteria de astăzi înseamnă că opoziţia vrea să facă cât mai mult spectacol. Noi nu practicăm astfel de metode. Ei îşi dau seama că orice sancţiune le va da Parlamentul ei nu le vor respecta”, a declarat Streleţ.
Liberal-democratul a menţionat că „instituţiile propuse spre privatizare trebuie să aducă dividende plătite statului, dar ele au dividende zero plătite statului. Din aceste întreprinderi nu se aduce folos statului”.
VIDEO Un nou scandal în Parlament. Deputaţii comunişti au blocat tribuna Legislativului şi au pornit sirenele
La rândul său, liderul liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, a spus că urmăreşte cu amărăciune scandalurile din Legislativ, iar la microfoane se face piar.
Vicepreşedintele Parlamentului, Adrian Candu, a accentuat că Legislativul trebuie să-şi desfăşoare activitatea în condiţii demne, iar în situaţii de violenţă trebuie aplicată legea. „A fost deja elaborat un nou Cod de etică. Dacă cineva nu mai are argumente de exprimat, acest lucr