Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profeţie înspăimântătoare a Părintelui Pârvu 12 luni de linişte, după care vine urgia

Publicat in Ziua Constanta, duminică 7 iulie 2013 ·

O măicuţă de la mănăstirea Paltin susţine că înainte de a închide ochii, duhovnicul a avertizat că doar 12 luni va mai fi linişte, după care vremurile vor deveni tulburi.

Monahia Fotini, una dintre maicile care l-au îngrijit pe părintele Iustin în toată perioada în care starea sănătăţii sale a devenit critică, relatează în revista „Atitudini”, publicaţie a Mănăstirii Petru Vodă, cum s-a despărţit duhovnicul de această lume. „Cu 5 zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvânt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat”, povesteşte măicuţa.

Ca să nu îl obosească pe părintele suferind, ea nu îndrăznea să îl mai întrebe ceva. „Mergeam lângă patul sfinţiei sale, îi sărutam mâna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lângă sfinţia sa”, spune Monahia Fotini. Cu toate acestea, părintele Iustin a dorit să li se adreseze atât ei, cât şi altor cinci ucenici care se aflau în chilie, cel mai probabil, acelea fiind şi ultimele cuvinte ale duhovnicului înainte de moarte. Întâi de toate, părintele a vrut să afle ce se mai întâmplă în ţară. „Toţi cei din jur s-au mirat că vorbeşte şi au venit cu toţii să asculte. Eu, împreună cu Părintele Justin cel tânăr, am început să îi relatăm câte ceva dintre cele mai importante probleme, constituţia, homosexualii şi războiul dat familiei creştine, retragerea cetăţeniei de onoare lui Valeriu Gafencu şi altele, lucruri pe care părintele le asculta cu foarte multă atenţie. Şi mai zicea, oftând din când în când: Măi, măi…”, povesteşte măicuţa. O veste care l-a bucurat pe părintele Iustin a fost că Mitropolitul Vladimir din Basarabia îşi dăduse binecuvântarea pentru construirea unui paraclis închinat martirilor din temniţele comuniste din pământul Basarabiei, ceea ce însemna recu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 2 ore
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum o ora
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

RĂZBOI în Ucraina, ziua 829: Volodimir Zelenski salută „un pas înainte” după acordul SUA pentru atacuri în Rusia

Gandul acum 57 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri „un pas înainte” după unda verde, sub anumite condiţii, dată de Statele Unite pentru utilizarea armelor sale împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, relatează AFP. „Este un pas înainte

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum 2 ore
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum o ora
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

LIVE Război în Ucraina - ziua 829. Atac rusesc de proporții asupra sistemului energetic ucrainean / Rusia clasifică un grup de soții de soldați drept „agenți străini” / Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda

HotNews acum o ora
Toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 829 - LIVE pe HotNews.ro: 10:00Rusia a lansat sâmbătă dimineață un val de rachete și drone care au avariat instalații ale sistemului energetic din cinci regiuni ale Ucrainei, transmite Reuters. R

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°