Rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat 2013 vor fi anunţate luni, până în ora 12.00. Peste 6.000 mii de absolvenţi de liceu din judeţul Timiş aşteaptă primele rezultate
Candidaţii din judeţul Timiş, care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013, pot afla rezultatele parţiale pe adevarul.ro, luni, 8 iulie, după afişarea acestora pe site-ul Ministerului Educaţiei. Elevii pot depune contestaţii luni, între orele 12.00 şi 16.00, iar rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.“
Peste 200.000 de elevi participa la BACALAUREAT 2013, sesiunea iunie-iulie, prima din acest an a examenului maturitatii. Dintre care în judeşul Timis s-au înscris peste 6.000 de elevi la acest examen.
Cum au fost subiectele de la Bac 2013
Arina Izgirean este unul dintre cei peste 5.000 de liceeni timişeni care au susţinut luni proba scrisă la Limba Română, din data de 1 iulie. Nota pe care a primit-o de la simulare nu a fost încurajatoare, însă tânăra este sigură că va avea mai mult succes la Bacalaureat. Chiar dacă se aştepta la alt subiect principal, Arina nu a dezarmat, coniderând că este bine pregătită pentru a face faţă oricărei teme. "A fost destul de lejer, chiar dacă am fost surprinsă, mă aşteptam să primim genul liric, dar până la urmă am primit genul epic. La subiectul al treilea, unde aveam de scris un eseu dintr-o poezie la alegere, din simbolism, am ales «Plumb», de George Bacovia", a spus Arina Izgirean, de la Liceul Teoretic "J. L. Calderon" din Timişoara.
Miercuri, 3 iulie, a avut loc proba scrisă la Istorie si cu cea scrisa la Matematica. Subiectele nu au fost dificile, conform opiniei multora dintre elevi. "Mă aşteptam la subiecte mai grele, puteai să le rezolvi şi cu ce ai învăţat în clasă, fără să fie nevoie de meditaţii. Am făcut, totuşi, trei luni de meditaţi