Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Guvernul Victor Ponta, Daniel Constantin se află în primii 9 miniştri din punct de vedere al salariului încasat lunar

Publicat in Ziarul Profit - Arges, luni 8 iulie 2013 ·

Deputatul USL de Argeş, ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, este clasat pe locul 9, cu un salariu de 5214 lei, în Guvernul Victor Ponta. A fost realizat un material referitor la salariile miniştrilor din Guvernul Victor Ponta şi

reiese că acestea sunt mai ridicate decât cele ale miniştrilor din guvernele Boc şi Ungureanu. A fost prezentat un top al miniştrilor din Cabinetul Victor Ponta după nivelul salariilor pe care le încasează, fiind vorba doar despre sume nete. În total, din cei 28 de miniştri, 4 nu şi-au trecut salariile aferente funcţiei. Bineînţeles, cel mai mare salariu îl are premierul. Acesta are un salariu de circa 6.048 de lei pe lună, în timp ce Emil Boc avea un salariu lunar de 5.334 lei. Daniel Constantin, deputat USL de Argeş, se clasează pe locul 9, cu 5214 lei salariu ca Ministru al Agriculturii.    Dorina Duruinu

 

  Carusel stiri in top Vremea rea în toată ţara. Trafic blocat pe A2, din cauza viscolului Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza viscolului şi a zăpezii, traficul rutier este blocat pe autostrada A2 Bucureşti- Constanţa, între ... Citeste toata stirea Octavian Lohan, director general adjunct al Transelectrica, a fost propus pentru functia de director general Octavian Lohan, directorul General Adjunct al Transelectrica, este una dintre propunerile pentru functia de director general al companiei, transmite Green-report.ro. Informatia a fost confirmata si pentru HotNews.ro de ... Citeste toata stirea Bilă albă! – Victor Suhan şi PDL au oferit flori de 1 martie doamnelor şi domnişoarelor din Curtea de Argeş Astăzi, de 1 martie, membrii organizaţiei locale a PDL Curtea de Argeş au făcut un gest de apreciat oferind mii de flori doamnelor şi domnişoarelor din municipiul nostru. Astfel, atât ... Citeste toata stirea Rusia va sustine cer

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 8 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 7 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 10 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 6 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 11 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 11 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 12 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Vremea

București
acum

14°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°