Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amicale de bun augur

Publicat in Impact in Gorj, luni 8 iulie 2013 ·

În Austria, Pandurii a jucat deja patru meciuri. Bilanţul este unul pozitiv, trei victorii şi un egal. Adevărul este că nici adversarii nu sunt de speriat, însă, gorjenii merg pe zicala veche cum că victoriile aduc victorii. Zis şi făcut în amicale, rămâne de urmărit dacă se va materializa ceva şi în partidele oficiale.

Le merge bine

Pandurii a jucat până ieri după-amiază patru meciuri amicale în cantonamentul din Austria. Cristi Pustai a folosit mai multe formule de echipă, i-a cam încercat pe toţi, iar în această ultimă săptămână va definitiva cel mai probabil formula cu care va începe sezonul. Dacă este să ne uităm doar la rezultate, putem spune că gorjenilor le-a priit în Austria. Astfel, Pandurii a câştigat trei meciuri şi a remizat în altul. Victoriile nu sunt chiar glorioase, ci obţinute în faţa unor echipe care nu rup gura târgului. Adică victoria cu First Viena, echipă de eşalonul doi din Austria cu scorul de 1-0 nu e chiar una senzaţională. La fel nici victoria contra celor de la Săgeata Năvodari, scor 1-0, gol Alex Grigoraş nu este un succes de primă mână. Poate doar victoria cu 2-0 în faţa ungurilor de la Kaposvar să însemne ceva. Oricum, Pandurii nu pierduseră în primele patru amicale, remiza cu Amkar Perm, scor 2-2, întregeşte tabloul primei părţi a pregătirii. Preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu este foarte mulţumit de faptul că echipa lui a avut rezultate buhne în prima parte a pregătirii. „Victoriile aduc victorii, iar aceste victorii ne ridică moralul”, a comentat Pârvulescu. Acesta a ţinut să remarce faptul că echipa sa s-a pregătit exemplar. „Echipa poate a ajuns într-un stadiu în care acuză o oarecare oboseală, dar e şi normal pentru că deja suntem de vreo trei săptămâni în cantonament. Oricum, pregătirea a fost senzaţională, băieţii au răspuns perfect, sunt încântat de-a dreptul”, a mai comentat Eugen Pârvulescu.

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 6 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 4 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 3 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 6 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 4 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 7 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°