Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Duelul monoposturilor în Cupa Reşiţa: Lucien Hora lider după prima manşă

Publicat in Adevarul, duminică 7 iulie 2013 ·

Cele două monoposturi din concurs, Lola F 3000 şi Tatuus scot cei mai buni timpi în prima manşă a competiţiei, deşi Lola şi Hora reuşesc să coaboare sub 1 minut şi 50 de secunde

Competiţie aprigă la Cupa Reşiţa în această dimineaţă. De la ora 8 au avut loc recunoaşteri, pentru ca după ora 10 să debuteze prima manşă din concurs. Lucien Hora şi Andrei Dumitrescu erau favoriţii la podium, dar nu era de neglijat nici Lucian Răduţ sau Armando Battocchi, care a adus Ferrari în competiţia de la Reşiţa. Pe Răduţ şi Battocchi trebuie să îi surclaseze reşiţeanul Ovidiu Zaberca, pentru a putea urca, alături de Lucien Hora, pe podium-ul de la Open, dar şi în competiţia pe echipe. Zaberca a venit la start cu maşina branduită chiar cu simbolurile Reşiţa Reductoare, care este titlul competiţiei de azi. „Nu cred că voi reuşi să-l bat astăzi pe Lucien Hora, mai ales la el acasă, în nici un caz!“ declara Andrei Dumitrescu înainte de debutul primei manşe.

Zaberca n-a reuşit obiectivul şi a fost surclasat chiar de liderul clasamentului open, Lucian Răduţ, care a urcat în 1 minut 51 de secunde şi 766 de sutimi de secundă, adjudecându-şi poziţia a treia, Zaberca reuşind doar 1,52,095 dar, cel puţin, reuşind să bată Ferrari şi să treacă în faţa lui Battocchi.

Mircea Pădurean a coborât sub două minute şi a reuşit să câştige podium-ul la grupa H2.

Urcarea din prima manşă a fost câştigată detaşat de către Lucien Hora, care a reuşit un timp de 1 minut 41 de secunde 892 de sutimi care, deşi nu este cel mai bun timp al lui Hora, este greu de crezut că va fi bătut, cu atât mai mult cu cât, nici la antrenamente nici în prima manşă, nici un alt pilot nu a reuşit să coboară sub 1 minut şi 50 de secunde. Andrei Dumitrescu a avut ceva probleme cu monopostul şi a ajuns la linia de star abia la 17 secunde înainte de aprinderea becului verde, demarând în trombă dar reuşind doar un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°