Noi emoţii, dar şi noi şanse de câştig pentru jucătorii la extragerile de duminică, 7 iulie 2013, ale Loteriei Române. Joi, potul cel mare, de peste 10 milioane de euro, a înregistrat un nou report, deoarece nicio persoană nu a reuşit să ghicească cele şase numere extrase.
La categoria I de la Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de peste zece milioane de euro (44,5 milioane de lei), iar la Noroc este în joc un report de aproape 270.000 de euro (1,2 milioane de lei).
În urma tragerii Joker de joi, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 624.390 lei iar la Noroc Plus, la aceeaşi categorie, se înregistrează un report în valoare de peste 24.670 lei.
La tragerea Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de aproximativ 322.500 lei, iar la Super Noroc la aceeaşi categorie, reportul este de peste 76.800 lei.
Se împlinesc aproape opt luni de când premiul cel mare la LOTO 6/49 nu a mai fost câştigat.