Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După Alin „ciocane la rotulă” Simota, vine fratele său... / Inconştienţii din consiliul local dădură baza sportivă pe mâna cocalarului Mititelu, zis Ajică de Booveni, dator vândut în stânga şi-n dreapta

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 7 iulie 2013 ·

Râd şi curcile bete de mintea scurtă a aleşilor locali. În loc să plece la un grătar, parte din consilierii locali au decis, vineri, ca imensa bază sportivă din Petroşani să fie închiriată lui Mititelu, zis Ajică de Booveni, la preţ de spaţiu comercial dosnic. Amănunte găsiţi în interiorul ziarului.

Consilierii locali n-au ţinut cont de istoria deloc onorabilă a d-lui Mititelu, scos cu făraşul de pe baza sportivă din Craiova după ce s-a pus rău cu mahalagioaica de Vasilescu, nimeni alta decât primăriţa inimii Olteniei.

Şi i-au dat lui Mititelu baza aproape cadou, printr-un contract de toată jena, la fel de dezavantajos cum e şi acela (de două pagini) prin care baza a ajuns, în 2005, pe mâna mafiotului Simota.

Inconştienţa coafezelor şi-a lăcătuşilor din consiliul local e cu atât mai mare cu cât presa Olteniei, disponibilă la doar un click distanţă, ţipă din toate puterile cu privire la datoriile lăsate de Mititelu la util­i­tăţi şi alte cele, dimpreună cu stilul barbar în care acesta a devali­zat baza înainte de a o părăsi.

După ce au dat Parângul pe mâna celor de la Kranz (zona turistică fiind, de fapt, făcută cadou clanului Gărdean), labilii din legislativ au mai comis, iată, o găinărie.

Partea bună e că, din câte am înţeles, stadionul va fi transformat parţial şi în muzeu. Înainte de meciurile de la matineu, spectatorii vor face un tur al bazei sportive. Se vor vizita: camera de tortură (tapetată cu fotografii cu Simota în timp ce dă ciocane la rotulă), sauna urinară (foto cu Litera făcând pipi pe o victimă de-a mafiotului Nilă) şi expozi­ţia tematică telescaun spre Parâng (instalaţia ar putea deveni istorie după ce, ajunsă pe mâna clanului Gărdean, tocmai s-a dispus oprirea acesteia).

Revitalizarea bazei sportive era chiar o necesitate. Este însă evident că, din asocierea cu cocalarul oltean, administraţia nu va

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum o ora
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum o ora
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Groaznic accident în care a decedat mama gimnastei Gina Gogean: Șoferița era sora gimnastei. Maricica se află acum în stare gravă la spitalul din Galați

Ziua News acum 5 ore
ISU Galați a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un accident rutier la ieșire din Piscu spre Tecuci. Conducătorul unui autoturism, o femeie de 42 de ani pe nume Maricica P. care probabil a adormit la volan, a pierdut direcția de mers și a intr

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum o ora
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Atac cu cuțitul la metrou. Trei persoane au fost rănite

Ziare.com acum 35 minute
Trei persoane au fost rănite, duminică, 26 mai, într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, informează autoritățile, potrivit presei internaționale. Agresorul a fost identificat după câteva ore de investigații și se află în arest. Vi

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°