Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a devenit un britanic „regele Carpaţilor”

Publicat in Romania Libera, duminică 7 iulie 2013 ·

Sibiul a fost capitală culturală europeană în anul 2007, însă oraşul din Ardeal devine tot mai cunoscut în întreaga lume în special prin sporturile cu motor. La categoria auto, Raliul Sibiului se pregăteşte pentru al patrulea an consecutiv să reprezinte România în Campionatul European, a doua competiţie ca importanţă de pe Glob, în timp ce, la capitolul motociclete, un concurs sibian are deja trecută eticheta drept “cel mai dificil raliu hard enduro din lume”.

Red Bull Romaniacs tocmai s-a terminat în weekend-ul trecut, iar zecile de mii de spectatori care au asistat la cele cinci zile de concurs au aplaudat atât măiestria organizatorilor, cât mai ales cea a concurenţilor.

Unul dintre aceştia din urmă, Graham Jarvis, a fost cel mai rapid în aproape toate cele patru etape plus prologul şi a devenit singurul pilot din lume care a câştigat pentru a patra oară raliul sibian.

Astfel, “regele Carpaţilor” are o victorie în plus faţă de celebrul Cyril Despres, francezul care are în palmares cinci trofee în Raliul Dakar, cel mai cunoscut şi dificil raliu din lume, două dintre ele chiar în 2012 şi 2013. Ultimul succes al lui Despres la Red Bull Romaniacs datează, însă, din urmă cu şase ani, iar din anul imediat următor britanicul Graham Jarvis şi-a început seria câştigătoare, întreruptă doar în 2009 şi 2010.

Traseu dificil

Performanţa acestuia a venit după ce a fost nevoit să parcurgă aproape 500 de kilometri prin munţii Carpaţi în fiecare zi din cele trei de off-road. Prin locuri extreme, “cu urcări ce nu pot fi parcurse cu piciorul”, aşa cum au descris organizatorii traseul celei de-a 10-a ediţii a raliului, Jarvis a reuşit să se descurce şi cu ajutorul spectatorilor, chiar dacă, la un moment dat, credea că va abandona.

“A fost cea mai grea zi de când particip la acest raliu şi au existat momente când credeam că nu voi putea să termin etapa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum o ora
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 51 minute
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 5 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum 58 minute
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

Tribunalul București suspendă recuperarea prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu

HotNews acum 4 ore
Judecătorii au dispus suspendarea executării sentinţei penale în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat în 2014 la zece ani de închisoare pentru corupție, se arată într-o decizie a Tribunalului București publicată pe portalul justiției. Inf

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 5 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 4 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°