Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce tara importanta din Europa este pandita de pericole mari - raport FMI

Publicat in Ziare.com, luni 8 iulie 2013 ·

Fondul Monetar International avertizeaza cu privire la existenta unor amenintari la adresa redresarii economice in Italia, care se afla de aproape doi ani in recesiune.

Astfel, perspectivele de crestere raman slabe in Italia, rata somajului este "inacceptabil de ridicat", iar pietele sunt inca fragile, remarca FMI in raportul anual privind economia italiana, noteaza Financial Times.

FMI a redus prognoza de crestere economica pentru Italia la minus 1,8% comparativ cu minus 1,5% in aprilie. Pe de alta parte, institutia a majorat prognoza pentru 2014 la 0,7% de la 0,5% anterior. Institutia estimeaza o usoara revenire numai la sfarsitul acestui an, datorita cresterii exporturilor si reluarii modeste a investitiilor.

Norii negri se aduna iar deasupra Europei - Urmeaza o noua criza?

"Economia arata semne de stabilizare, insa turbulente puternice afecteaza in continuare redresarea", se arata in raport, precizandu-se ca derapajele politice nationale si la nivel european pot submina increderea pietelor, conducand la dificultati mai mari de finantare.

De asemenea, prelungirea recesiunii va determina o crestere a ratei creditelor neperformante si va genera noi ingrijorari cu privire la deficitul bugetar. Rata creditelor neperformante s-a triplat din 2007.

Curs leu-euro Euro creste la inceputul saptamanii

Raportul apare in contextul in care in coalitia guvernamentala fragila din Italia, formata in aprilie dupa doua luni de blocaj in urma alegerilor, continua sa existe dispute cu privire la taxe si reduceri de cheltuieli, spatiul sau de manevra fiind strict limitat de angajamentul de a atinge tinta de deficit bugetar de 3% a UE.

FMI a criticat in special propunerea partidului de centru-dreapta a fostului premier Silvio Berlusconi de a elimina taxa pe locuintele principale pentru a-si duc

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum o ora
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 51 minute
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 44 minute
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 2 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum 2 ore
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

UPDATE - TASS: Trei morţi şi 100 de răniţi la Sevastopol în urma unui atac cu rachete ucrainene - VIDEO / Rusia consideră că SUA sunt responsabile şi ameninţă cu un „răspuns”

News.ro acum 32 minute
Un atac ucrainean cu rachete a ucis trei persoane, printre care un copil de doi ani, şi a rănit aproape 100, duminică, la Sevastopol, în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, relatează agenţia oficială rusă TASS. Acest oraş portuar

Mesajul selecţionerului Edward Iordănescu după înfrângerea cu Belgia la Euro: „Am dat totul pentru România şi pentru români"

Mediafax acum o ora
După meciul pierdut sâmbătă cu 2-0 de Belgia la Euro 2024, selecţionerul României, Edward Iordănescu, a transmis un mesaj de recunoştinţă faţă de suporterii şi întregul popor român. El a subliniat sacrificiul şi lupta jucătorilor din teren, care „au

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 5 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°