Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiectiv: Zero morţi

Publicat in Puterea, luni 8 iulie 2013 ·

Firma care a introdus pentru prima oară în dotarea standard centura de siguranţă în trei puncte îşi propune, ca până în anul 2020, să producă şi să implementeze tehnologii care să permită eliminarea totală a victimelor apărute în urma accidentelor de circulaţie. Volvo a lansat conceptul Zero morţi, pe care vrea să-l aplice pe toate maşinile care vor ieşi de pe banda de fabricaţie din 2020. Primele teste experimentale au fost deja făcut cu succes.

Cele şase tehnologii vor fi introduse pe etape, urmând ca din 2014, modelul XC90 să benficieze deja de trei dintre acestea. Ele se bazează pe sistemele radar şi pe camere video care funcţionează deja pe mai multe mărci auto. Primul dintre eleeste Pedestrian Detection şi permite detectarea pietonilor şi biciciliştilor atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. Maşina poate încetini sau chiar opri atunci când computerul consideră că va urma un impact iminent. Sistemul va fi dezvoltat, în timp urmând să funcţioneze şi în cazul altor obstacole în mişcare prezente pe carosabil, cum ar fi un animal sau o căruţă.

Sistemul mâini total libere

Noile XC90 vor putea fi dotate şi cu Road Edge and Barrier Detection with Steer Assist (REBDSA). Acesta detectează marginile şoselei, făcând diferenţa între macadam şi asfalt, chiar dacă nu există marcaje. De asemenea, sistemul este capabil să corecteze poziţia volanului pentru păstrarea distanţei faţă de marginile şoselei sau faţă de borduri sau parapeţii instalaţi de-a lungul acesteia. Al treilea pachet, şi cel mai spectaculos, va transforma practic maşina într-un vehicul automat. Volvo va completa sistemul Adaptativ Cruise Control cu o corectare a direcţiei de rulare prin ajustarea uşoară şi automată a volanului. Practic, după cuplarea acestui sistem pe autostradă, conducătorul auto nu va avea altceva de făcut decât să supravegheze buna funcţionare a sistemului pentru c

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 19 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 59 minute
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum 43 minute
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 15 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 7 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°