Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI îşi va revizui uşor estimările privind creşterea economiei mondiale

Publicat in Capital, luni 8 iulie 2013 ·

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a pregătit duminică terenul pentru o uşoară revizuire a prognozelor de creştere ale economiei mondiale, care vor fi publicate în zilele următoare de FMI, transmite AFP.

Lagarde a subliniat că la reuniunile de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale, cele două organizaţii internaţionale au avertizat că relansarea economiei mondiale avansează cu trei viteze diferite, variind de la o creştere de 5,5% în economiile emergente, un avans de 2% în economiile avansate precum SUA şi Australia şi un blocaj în cazul economiile din zona euro.

'Atunci am preconizat că economia mondială va înregistra o creştere de 3,3% dar mă tem că dacă luăm în calcul ce vedem în economiile statelor emergente vom avea o creştere uşor mai mică', a declarat Christine Lagarde la o conferinţă economică organizată la Aix-en-Provence, sudul Franţei. 'Nu pot să vă dau cifre pentru că le vom publica peste două zile şi nu vreau să vreau să îi tai iarba de sub picioare economistului nostru şef', a adăugat Lagarde.

În raportul său semi-anual World Economic Outlook, publicat în luna aprilie, Fondul Monetar Internaţional a estimat că economia României va înregistra o creştere de 1,6% în 2013 şi un avans de 2% în 2014. Tot atunci FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2013 şi 2014, din cauza reducerii cheltuielilor guvernamentale în SUA şi a recesiunii din Europa. Potrivit FMI economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 3,3% anul acesta şi unul de 4% anul viitor, după ce în ianuarie estima o creştere de 3,5% în 2013 şi de 4,1% în 2014.

Christine Lagarde, va vizita România în perioada 15-16 iulie, aceasta urmând să fie prima sa vizită la Bucureşti după numirea în funcţia de director al FMI. În timpul vizitei la Bucureşti, Lagarde va susţine un dis

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploi în cea mai mare parte a ţării, până joi seară/ Cod galben de averse torenţiale şi furtuni, în 25 de judeţe din Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Olteniei

News.ro acum 37 minute
Meteorologii anunţă că, până joi seară, va ploua în cea mai mare parte a ţării, aversele fiind însoţite de descărcări electrice şi, în unele zoiine, de intensificări ale vântului şi grindină. Douăzeci şi cinci de judeţe din Moldova, Transilvania, no

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum o ora
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum o ora
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum 23 minute
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Un copil de 5 ani a ajuns la spital după ce a băut benzină. Unde se aflau părinții băiatului în timpul incidentului

Ziare.com acum 23 minute
Un băiețel de 5 ani din comuna gorjeană Dăneşti a ajuns la spital după ce a băut dintr-o sticlă în care era benzină. Într-un moment în care părinții nu au fost atenți, minorul a luat sticla cu benzină și a băut din ea, conform Adevărul. Cantitatea î

Samsung este aproape de prima grevă din istoria sa

HotNews acum 35 minute
Samsung Electronics ar putea avea pe 7 iunie prima zi de grevă din istoria companiei, după ce sindicatul a invitat toți membrii să protesteze din cauză că revendicările salariale nu au fost acceptate. SamsungFoto: Vlad Barza / HotNews.ro Sindicatul

Melinda Gates va dona un miliard de dolari pentru cauza femeilor

Mediafax acum 3 ore
Anunţul vine într-un moment în care activişti de stânga şi aleşi din Statele Unite denunţă un declin al drepturilor femeilor în această ţară, în special în faţa creşterii interdicţiilor de avort în diferite state. „În cei aproape 20 de ani de activi

Jude Bellingham a fost ales cel mai bun jucător din LaLiga. Lamine Yamal, cea mai bună speranţă

News.ro acum o ora
Jude Bellingham a fost declarat, marţi, cel mai bun jucător al campionatului Spaniei, în timp ce Lamine Yamal a primit titlul de cea mai bună speranţă, relatează L'Equipe. Jude Bellingham a ajuns în Spania vara trecută de la Borussia Dortmund, trans

Familie din Bistriţa-Năsăud intoxicată cu un antiparazitar folosit pentru animale / Băiatul de 16 ani a a murit / „A fost la îmbăiat de oi”

G4Media acum o ora
O familie din satul Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru animale, iar, ulterior, băiatul de 16 ani al familiei a decedat, transmite Agerpres. Ech

Vremea

București
acum

19°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°