Cu o vechime de nici o săptămână în PDL şi "uns" prim-vicepreşedinte în urmă cu două ziule, fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost desemnat premier al guvernului din ubră al democrat-liberalilor. Mai mult, cel puţin aşa spune şeful său de partid Vasile Blaga, Predoiu va fi propunerea PDL de prim-ministru în timpul procedurii constituţionale de desemnare a şefului guvernului.
"Guvernul alternativă este un pas decisiv al PDL către o opoziţie foarte puternică la măsurile greşite ale guvernului USL", a declarat Predoiu, care deocamdată nu are un cabinet propriu-zis, şi nici o structură a acestuia convenită în partid.
Selecţia viitorilor miniştri din umbră, a precizat Blaga, se va face în urma unei selecţii în comisiile de specialitate ale PDL, pe baza candidaturilor depuse de democrat-liberali.
Pedeliştii speră că până la începutul toamnei guvernul din umbră să fie stabilit. Tot la începutul toamnei, mai exact în octombrie, ar urma să înceapă în PDL şi alegerile preliminare pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, procedura urmând să se finalizeze în două luni.
Cu o vechime de nici o săptămână în PDL şi "uns" prim-vicepreşedinte în urmă cu două ziule, fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost desemnat premier al guvernului din ubră al democrat-liberalilor. Mai mult, cel puţin aşa spune şeful său de partid Vasile Blaga, Predoiu va fi propunerea PDL de prim-ministru în timpul procedurii constituţionale de desemnare a şefului guvernului.
"Guvernul alternativă este un pas decisiv al PDL către o opoziţie foarte puternică la măsurile greşite ale guvernului USL", a declarat Predoiu, care deocamdată nu are un cabinet propriu-zis, şi nici o structură a acestuia convenită în partid.
Selecţia viitorilor miniştri din umbră, a precizat Blaga, se va face în urma unei selecţii în comisiile de specialitat