Protestele recente din Turcia scot la iveală vulnerabilităţile şi eşecurile modelului de dezvoltare implementat de Recep Tayyip Erdogan, după ascensiunea sa la putere, în anul 2003. În ultimul deceniu, societatea turcă s-a schimbat profund iar economia, în pofida scepticismului afişat de unii analişti, a cunoscut un progres remarcabil.

Niciodată Turcia nu a fost mai prosperă decât astăzi: în timpul crizei a înregistrat creşteri economice la care ţările Europei nici nu sperau, în localităţi ce până deunăzi erau paupere şi periferice au înflorit mii de afaceri prospere, salariile au crescut constant, autostrăzi ultra-moderne s-au construit în toată ţara, milioane de oameni au ieşit din sărăcie şi din subdezvoltare, iar oraşele Turciei s-au umplut cu mall-uri imense, cu design kitsch, în stil occidental.

Prosperitatea economică nu mai este astăzi apanajul elitei urbane şi laice. A apărut o nouă „burghezie islamică”,provenită din satele şi din oraşele conservatoare ale Anatoliei, care, cel puţin aparent, işi datorează succesul economic politicilor lui Erdogan. Pe plan extern, prestigiul şi influenţa „tigrului anatolian” au crescut constant în ultima decadă; unii analişti vorbesc despre neo-otomanism, observând expansiunea culturală tot mai agresivă a Turciei în Asia Centrală şi în zonele cu tradiţie islamică din Balcani:Bosnia, Kosovo sau Albania. Dezvoltarea recentă a Turciei este prezentată de observatori şi de politicieni ca un posibil model de succes pentru alte ţări musulmane, împotmolite, după Primăvara Arabă, în tranziţii politice dificile. Protestele violente, izbucnite recent, arată însă că „modelul turc” este gripat şi că are câteva probleme grave:

1) În cei zece ani, administraţia Erdogan nu a reuşit să acompanieze succesul economic cu un proces real de democratizare.Tinerii protestatari din piaţa Taksym nu se mulţumesc doar cu locuri de mun