Serviciile de informaţii ale Statelor Unite au interceptat milioane de email-uri şi de apeluri telefonice în Brazilia, a informat duminică publicaţia O Globo, citând documente ale fostului consultant al NSA Edward Snowden, relatează AFP. Guvernul brazilian a calificat imediat aceste dezvăluiri drept "extrem de grave", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Tovar Nunes, intervievat de AFP.
De zece ani...
Potrivit O Globo, "în cursul ultimului deceniu, persoane rezidente sau aflate în tranzit în Brazilia, precum şi companii instalate în această ţară, au fost spionate de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) americană". "Nu dispunem de cifre exacte, dar, în ianuarie trecut, Brazilia a fost un pic mai puţin afectată decât Statele Unite, unde aproximativ 2,3 miliarde de apeluri şi mesaje au fost spionate", adaugă O Globo. Textul este cosemnat de către Glenn Greenwald, reporter la publicaţia britanică The Guardian, aflată la originea dezvăluirilor lui Snowden despre programul ultrasecret de supraveghere american PRISM şi altele vizând interceptări ale comunicaţiilor de către Statelor Unite. Glenn Greenwald locuieşte la Rio de Janeiro.
O Globo precizează că a avut acces la diverse documente divulgate de către Edward Snowden, blocat de peste două săptămâni în zona de tranzit a aeroportului internaţional Şeremetievo din Moscova, în pofida faptului că Venezuela, Nicaragua şi Bolivia au oferit răspunsuri pozitive la cererile sale de azil politic.
Brazilia, ca o bază de date privilegiată
Edward Snowden lucra pentru societatea Booz Allen Hamilton, subcontractant al NSA, unde a avut acces la un mare număr de informaţii cu privire la programul american de spionaj al comunicaţiilor electronice şi telefonice. "Brazilia, cu marile sale reţele digitale publice şi private, precum şi marii săi operatori