-AA+A
Artiştii militari, „La Oglindă” foto: ArhivăCea de-a IV-a ediţie a festivalului „La Oglindă”, dedicat cântecului şi dansului popular interpretate de formaţii militare din Ministerul Apărării Naţionale, se va desfăşura în perioada 12-14 iulie, în Garnizoana Bistriţa, şi va reuni peste o sută de tineri artişti din 11 cercuri militare.
Manifestarea va debuta vineri, la ora 11.00, cu o expoziţie de artă plastică, urmând ca de la 13.00 să se desfăşoare, la Batalionul de artilerie „Petru Rareş” din Prundu Bârgăului, un spectacol susţinut de formaţiile prezente la festival. De la ora 19.00, pe scena din curtea Cercului Militar Bistriţa va evolua, pe „teren propriu”, ansamblul folcloric „Doiniţa”.
Sâmbătă, de la 10.00, pe pietonalul bistriţean va avea loc o paradă a portului popular, la care vor participa formaţiile cercurilor militare din Bistriţa, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Câmpulung Muscel, Braşov, Mediaş, Bârlad, Iaşi, Tulcea, Ploieşti, Buzău, Galaţi şi Oradea, urmată de deschiderea oficială a festivalului. De la ora 19.00 va putea fi urmărită Gala Folclorului Românesc, cu participarea tuturor formaţiilor prezente şi a invitaţilor speciali, soliştii vocali Simona Pop Labiş, Nicolae Vicol şi Cornelia Ardelean Archiudean. Pe parcursul zilei de duminică, începând cu ora 10.00, vor putea fi vizitate expoziţiile „Minunata filatelie românească” şi „Minuni de pe Valea Someşului”, iar participanţii la festival vor vizita obiective culturale din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet