Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul de margarină

Publicat in Romania Libera, marți 9 iulie 2013 ·

A fost sau nu Traian Băsescu în mod real demis anul trecut de majoritatea populaţiei? Şi s-a întîmplat asta ca urmare a unei lovituri de stat, de atunci consfinţită şi prin vot? Cu alte cuvinte, este regimul de coabitare de la ora asta de două ori nelegitim, o înţelegere între nişte cîştigători care ar trebui de fapt să fie la puşcărie pentru fraude electorale şi un pierzător care s-a menţinut doar că nu erau actualizate listele electorale? Vaietul lamentărilor, de la Antena3 la B1 începe să capete curioase accente identice. Ce e adevărat?

Am să o iau cronologic, cu scuze pentru cititorii mei, cei mai cultivaţi din această ţară, că spun uneori lucruri elementare. Vezi însă că acolo unde propaganda ajunge să acopere mare parte din sfera publică, indiferent că e la dreapta sau la stînga, sîntem uneori obligaţi să afirmăm lucruri elementare. Ca atare, încep cu căderea guvernului Ungureanu printr-o democratică moţiune de cenzură, care a trecut pentru că nişte traseişti de la PSD la PDL au hotărît să repete drumul în sens invers. Guvernul căzut era oricum pus ca să salveze o majoritate deja în pioneze, manufacturizată artificial prin cooptarea unor traseişti care au adus la 51% de pe la 31 şi superioritatea unui singur mandat cît avusese PDL în plus faţă de PSD la precedentele alegeri. Pînă aici, nimic anormal cît regimul avusese sprijin popular. Victoria în alegerile locale a USL a confirmat sondajele de opinie cu scăderea dramatică a acestui sprijin. Cu această încurajare, USL a făcut mai multe mutări, generic etichetate ca „lovitură de stat”. Anume, a înlăturat conducerile celor două camere parlamentare, profitînd de noua sa majoritate şi a purces la suspendarea preşedintelui. Nici una, nici alta nu erau nedemocratice, ambele erau perfect legale pentru o putere nouă. Cît de morale, este discutabil doar la a doua, avînd în vedere absenţa unui motiv imediat pen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 3 ore
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Mega-scandal la Kiev chiar înainte de conferinţa internaţională privind reconstrucţia Ucrainei. Un lider demisionează și acuză guvernul că i-a pus beţe în roate

Ziare.com acum 42 minute
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 4 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum o ora
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum o ora
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 3 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°