Aproape 500 de mineri de la Societatea Naţională de Închideri Miniere Valea Jiului (SVJ) au protestat la Petroşani, nemulţumiţi de faptul că termocentralele nu preiau toată cantitatea de huilă extrasă din subteran şi acuzând faptul că nu există o perspectivă în ceea ce priveşte siguranţa mineritului în zonă, informează Agerpres.
„Minerii vor să muncească. Asta vor minerii: termocentralele să ne preia cărbunele şi să fie respectat programul de închidere în care au fost trecute minele de la Paroşeni, Petrila şi Uricani”, a declarat preşedintele Sindicatului Huila, Laszlo Domokos. El a precizat că Sindicatul Huila se va adresa Consiliului Concurenţei, apreciind că în Valea Jiului a fost creată o competiţie neloială între minele de cărbune, după ce acestea au fost separate în entităţi viabile (minele Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan) şi neviabile (Paroşeni, Petrila şi Uricani).