Si-au lãsat acasã salopetele de miner, dar au luat cu ei steagurile României si Uniunii Europene. Aproximativ 500 de mineri din Valea Jiului de la cele trei mine neviabile au protestat, marti, în fata sediului Societãtii Nationale de Închideri de Mine Valea Jiului, de care apartin.
Cu steagul Uniunii Europene si pancarte cu mesaje sugestive prin care îsi exprimau nemultumirile, aproximativ 500 de ortaci de la minele Paroseni, Petrila si Uricani au protestat, marti dupã-amiazã, în stradã.
De la 1 iulie nu au mai livrat niciun gram de cãrbune cãtre Complexul Energetic Hunedoara, iar asta înseamnã venituri mai mici si salarii nesigure. „Vrem sã muncim. Minerii nu sunt lãsati sã munceascã si sã dea cãrbune, altceva nu cerem. Sã ni se respecte programul pe care am fost trecuti. Nu am cerut noi sã fim declarati neviabili, pânã la urmã lucrurile s-au transat în douã, iar salariatii de la cele trei mine vor doar sã fie lãsati în pace sã munceascã si sã dea cãrbune conform programului care a fost stabilit”, a declarat liderul Sindicatului „Huila”, din care fac parte cele trei exploatãri miniere, Laszlo Domokos. Cât priveste comanda emisã de CEH la începutul acestei sãptãmâni, sindicalistii spun cã nu sunt de acord cu pretul propus, de 43 de lei/ Gcal, pentru cã încalcã programul convenit cu Comisia Europeanã. „Nu stiu dacã s-a semnat chiar o comandã, eu am înteles cã este o notã de negociere, pânã la urmã si cã urmeazã ca, pânã la sfârsitul acestei sãptãmâni sã se discute la Ministerul Economiei si Finantelor, sã stabileascã un pret. Solutia asta se putea gãsi si sãptãmâna trecutã, nu neapãrat lunu, înaintea mitingului. De ce? Sã prosteascã lumea de cap sã nu mai participe la miting?”, a mai spus Domokos.
Nemultumiti de importurile de huilã
Principala nemultumire a participantilor la manifestarea de protest a fost legatã de importurile de huilã. „Jos