Judecătoria Sector 6 a decis marți ca Maternitatea Giulești să plătească desăpgubiri în cuantum de 800.000 de euro pentru familiile celor șase bebeluși arși de vii în incendiul din 16 august 2010.
80.000 de lei pare să fie prețul fiecărui copil ars de viu, pe 16 august 2010, în salonul Maternității Giulești.
La aproape trei ani de la tragedia din salonul de neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, magistraţii Judecatoriei Sectorului 6 au decis azi ca spitalul să plătească o amendă penală în valoare de 80.000 de lei pentru fiecare copil ars. Asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea, cea care avea în grijă copii, a fost condamnată la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Iar şeful Departamentului Tehnic al spitalului a primit aproape 4 ani de închisoare cu suspendare.
Maternitatea a fost amendată penal cu 400.000 de lei pentru ucidere din culpă. Managerul Spitalului a fost amendat cu 6.500 de lei.
În dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, procurorii Parchetului General au trimis în judecată cinci angajaţi ai unităţii sanitare – asistenta Florentina Cârstea, şeful serviciului tehnic, Vasile Dima, fostul manager al spitalului, medicul Bogdan Marinescu, şeful Secţiei de Neonatologie, medicul Ioan Toma Adrian, precum şi electricianul spitalului Gigel Oprea.
Asistenta Florentina Cârstea este acuzată de ucidere din culpă (cu consecinţa decesului a şase nou-născuţi) şi vătămare corporală gravă din culpă (cinci infracţiuni), iar Bogdan Marinescu, Vasile Dima, Ioan Adrian Toma şi Gigel Oprea – de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Pe 16 august 2010, în jurul orei 18:30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi din Secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” a izbucnit un incendiu în care şase nou-născuţi au decedat,