Clubul Gloria trebuia să ia de pe urma lui Junior Moraes nu mai puţin de 1,25 milioane de lei, însă la mai bine de doi ani de la semnarea contractului cu Metalurg Doneţk în conturile clubului nu a intrat nici măcar un leu. Administratorul judiciar al grupării, Vasile Urs, este încrezător că banii vor începe să vină spre club, în caz contrat ucrainienii de la Metalurg riscând sancţiuni disciplinare.
Vasile Rus, administratorul judiciar al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, club aflat în insolvenţă, spune că litigiul de la FIFA cu Metalurg Doneţk a fost finalizat, ucrainienii fiind obligaţi să dea clubului bistriţean sumade 700 de mii de euro. Citeşte şi
E oficial. Moraes s-a transferat in Ucraina
Conform unei înţelegeri iniţiale trebuia achitată până în prezent o primă tranşă, însă cei de la Metalurg Donetsk nu s-au ţinut de cuvânt şi dacă în 30 de zile nu vor pune banii jos riscă sancţiuni drastice de la FIFA.
"Litigiul la FIFA s-a încheiat. A rămas obligaţia clubului Metalurg să plătească Gloriei suma de 700 de mii de euro. Conform unei înţelegeri pe care am făcut-o cu acest club trebuia să ne fie achitată o primă tranşă. Nu a fost plătită şi ca atare în urmă cu câteva zile am făcut o sesizare la FIFA pentru a se aplica sancţiuni disciplinare.
Din câte ştiu eu este că FIFA va pune în vedere clubului Metalurg Donetsk ca într-o perioadă de timp, şi această perioadă este între 20 şi 30 de zile, să achite suma către Gloria Bistriţa. În cazul în care nu achită suma încep sancţiunile către acest club, de la depunctare până la retrogradare", spune Vasile Urs.