Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parchetul General a respins contestaţia la NUP în cazul de plagiat al premierului Victor Ponta

Publicat in Adevarul, marți 9 iulie 2013 ·

Constestaţia la soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului a fost respinsă. Astfel, potrivit unor oficiali din cadrul Parchetului General, cei care au înaintat-o mai au o singură cale de atac: introducerea unei acţiuni în instanţă. În luna mai 2013, procurorii au decis prima dată neînceperea urmăririi penale (NUP) faţă de premierul României.

În 7 iunie 2013, avocatul denunţătorilor lui Victor Ponta în cazul plagiatului a contestat la procurorul superior celui de caz soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premier, pe motiv că procurorul de caz a administrat probe fără să înceapă urmărirea penală şi a preluat integral expertizele Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Avocatul denunţătorilor Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru a solicitat astfel infirmarea soluţiei de NUP, redeschiderea dosarului de plagiat, începerea urmăririi penale pe numele premierului şi administrarea legală a probelor propuse.

Însă, săptămâna trecută, un procuror ierarhic superior celui de caz a respins contestaţia, astfel că, în acest moment, soluţia de NUP mai poate fi atacată doar în instanţă, a cărei soluţie ar urma să fie definitivă, potrivit oficialilor din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), citează Mediafax.

În mai 2013, procurorii Parchetului General au decis „NUP“ faţă de Victor Ponta

Pe 21 mai 2013, procurorii Parchetului General au decis neînceperea urmăririi penale faţă de Victor Ponta în dosarul în care acesta era acuzat de plagiat, în urma cercetărilor stabilind că fapta nu există.

„Toate aceste argumente sunt, fără nicio rezervă, neîntemeiate. Ceea ce se observă, la nivel general, din cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, este că procurorul de caz s-a străduit, din răsputeri, să se sus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 50 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 23 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 52 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 18 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 36 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 16 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°