Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut de sezon

Publicat in Tribuna, miercuri 10 iulie 2013 ·

de Ovidiu BOICA

09 iulie 2013 23:11

0 vizualizari

A-A+

Supercupa României, dintre campioana Steaua şi deţinătoarea Cupei României, deschide noul sezon în fotbalul românesc.

Steaua şi Petrolul joacă, în această seară, pe Arena Naţională, primul meci al sezonului 2013/2014. Campioana în exerciţiu şi dezinătoarea Cupei îşi dispută, începând cu ora 20:45, un nou trofeu, Supercupa României, unul la fel de important ca celelalte două. Atât jucătorii lui Reghecampf, cât şi cei ai lui Cosmin Contra se gândesc la un debut de sezon cu dreptul, succesul obţinut în Supercupă putând însemna şi un excelent dopping moral pentru că, săptămâna viitoare, cele două echipe debutează în cupele europene, iar pe 20 iulie începe campionatul.

"Noi ne dorim enorm să câştigăm meciul de mâine (n.a. astăzi). Am făcut programul astfel încât jucătorii să fie pregătiţi pentru acest meci şi suntem pregătiţi să câştigăm următorul trofeu. Asta e ceea ce ne-am propus", a spus Reghecampf, tehnicianul Stelei. Acesta a mai adăugat că nu are probleme de lot, spre deosebire de adversar, dar că este posibil să se simtă lipsa lui Rusescu, ajuns între timpla Sevilla: "Nu avem probleme de lot, vom intra în teren cu cea mai bună echipă. Cu siguranţă se va simţi lipsa lui Rusescu, e greu să înlocuieşti un jucător de valoarea lui Raul într-un timp atât de scurt, dar sunt convins că jucători tineri precum Iancu sau Stanciu, care îşi doresc să se afirme, vor putea să-l înlocuiască. Cred că şi-au dat seama cam ce au de făcut la Steaua".

De cealaltă parte, Contra joacă fără Bokila, Hamza sau Adrian Cristea şi e de părere că Steaua e favorită. "Este primul meci oficial al acestui sezon, întâlnim campioana României, care a defilat sezonul trecut în campionat şi care cred că este echipa favorită în meciul de mâine (n.a. astăzi). Indiferent că nu joacă Bokila, Hamza sau Criste

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum 48 minute
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Centristul François Bayrou, un aliat al lui Emmanuel Macron, a fost numit prim-ministru al Franţei

News.ro acum 51 minute
François Bayrou, un vechi politician de centru şi un aliat al preşedintelui Emmanuel Macron, a fost numit vineri în funcţia de prim-ministru al Franţei, după ce votul istoric de neîncredere de săptămâna trecută a pus capăt coaliţiei minoritare de sc

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum o ora
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum 52 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Polonia a activat forţele aeriene după atacul masiv al Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

G4Media acum 45 minute
Comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze a anunţat vineri pe platforma X că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile şi s-au intensificat misiunile de patrulare aeriană în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva

Direcţia Generală Anticorupţie lansează campania „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva”

G4Media acum o ora
Direcţia Generală Anticorupţie a lansat, vineri, campania naţională de prevenire a corupţiei „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva” care are ca scop principal creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei şi de a descuraja practici

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°