Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport Transparency International: Peste jumătate din populaţia lumii crede că fenomenul corupţiei s-a agravat

Publicat in Mediafax, marți 9 iulie 2013 ·

Mai mult de o persoană din două (53 la sută) din lume consideră că în doi ani corupţia s-a agravat, potrivit unui raport al organizaţiei Transparency International, publicat marţi.

În ultimele 12 luni, 27 la sută dintre persoanele intervievate pentru acest barometru mondial al corupţiei afirmă că au fost nevoite să plătească mită pentru a avea acces la unele servicii publice sau unele instituţii.

"Statele trebuie să trateze cu seriozitate vocile care se ridică împotriva corupţiei şi să întreprindă activităţi concrete pentru favorizarea transparenţei şi pentru a incita administraţia să dea socoteală cetăţenilor", avertizează Huguette Labelle, preşedinta Transparency International, citată într-un comunicat publicat la Berlin, la sediul organizaţiei neguvernamentale.

Ancheta, realizată pe un eşantion format din 114.000 de persoane în 107 ţări, arată şi o criză în ceea ce priveşte încrederea în clasa politică.

În 51 de ţări, partidele politice sunt considerate instituţia cea mai coruptă şi 55 la sută dintre persoanele intervievate cred că acţiunea Guvernului se supune intereselor particulare.

Transparency International recomandă, între altele, oficialilor politici să facă publice declaraţiile lor de avere, precum şi pe cele ale familiilor lor. Organizaţia consideră că formaţiunile politice ar trebui să îşi declare sursele de finanţare şi veniturile pentru a dezvălui potenţialele conflicte de interese.

Cetăţenii privesc cu mai multă severitate acţiunile de combatere a corupţiei liderilor lor decât la începutul crizei financiare din 2008, potrivit aceleiaşi surse. Astfel, 31 la sută dintre ei considerau în urmă cu cinci ani că acţiunea Guvernului lor pentru combaterea corupţiei este eficientă. În prezent doar 22 la sută cred acest lucru.

Organizaţia neguvernamentală publică în fiecare an un clasament al percepţiei corupţiei în

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 26 minute
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 50 minute
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum 2 ore
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

A început procesul de modernizare a sistemului de iluminat public din Capitală. Anunțul lui Nicușor Dan FOTO

Ziare.com acum 19 minute
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei anunţă că a început procesul de modernizare a sistemului de iluminat public din Capitală. Primarul general mai spune că prin acest program de finanţare va fi modernizat sistemul de iluminat de pe 15 artere

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°