Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul gameplay trailer cu GTA 5, jocul care va sparge toate recordurile

Publicat in Capital, miercuri 10 iulie 2013 ·

Rockstar Games a publicat un trailer de cinci minute cu viitorul joc Grand Theft Auto V, care fi lansat oficial în luna septembrie a acestui an.

Acesta este primul video în care este prezentat jocul, teaserele anterioare prezentând doar anumite scene. GTA V va include trei personaje pe care jucătorul le va putea controla în acelaşi timp. Atunci când este ales un anumit personaj celelalte două întră în modul “autopilot”.

În demo se obervă noi caracteristici precum abilitatea de a face skydiving, de a juca tenis sau chiar de a medita, dacă jucătorul alege acest lucru.

Jocul anterior, Grand Theft Auto IV, a intrat în Cartea Recordurilor fiind cel mai bine vândut produs din lume, depășind vânzările celui mai bine vândut film, joc sau carte care deținea recordul până atunci. Asta după ce doar în prima zi după lansarea GTA IV în 29 aprilie 2008 s-au vândut peste 3,6 milioane de exemplare în întreaga lume care au generat încasări de 310 milioane de dolari. În prima săptamănă de la lansarea lui GTA IV încasările au depășit 500 de milioane de dolari.

Prin comparație, cel mai bine vândut joc video până la GTA IV a fost Halo 3, produs de Microsoft, care a generat 170 de milioane de dolari în prima zi de la lansare. GTA IV a devansat totodată, și cel mai bine vândut film, Spiderman 3 care în prima zi de rulare în cinematografe a avut încasări de 60 de milioane de dolari și cea mai rapid vândută carte: Harry Potter & the Deathly Hallows care a avut încasări de 220 de milioane de dolari în primele 24 de ore de la lansare.

Grand Theft Auto V va fi lansat pe 17 septembrie pe mai multe platforme printre care Xbox şi PlayStation.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum 38 minute
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum o ora
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 2 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum 30 minute
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns

News.ro acum 53 minute
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. ”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov caută o minoră în vârstă de 12 ani, din oraşul Bragadi

Intervenţie în premieră la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la un pacient oncologic - amputaţie de rect prin abordare laparoscopică

News.ro acum o ora
O intervenţie în premieră a fpst realizată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la un pacient bolnav de cancer rectal.

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum o ora
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum o ora
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Prognoză meteo specială pentru Capitală: 38 de grade şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă în prognoza specială pentru Bucureşti, valabilă miercuri şi joi, între 36 şi 38 de grade. Indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic.

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

29°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°