Senatorul PDL Mureş susţine că, în baza unor decrete ale Ungariei din 1941, România a "consacrat", după 1990, "prin lege, furtul proprietăţilor şi a legalizat raptul săvârşit de autorităţile Ungariei prin Dictatul de la Viena", fiind retrocedate clădiri, păduri şi terenuri din Transilvania.
Senatorul PDL de Mureş Marius Paşcan, fost prefect al judeţului, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a intrat în posesia Colecţiei de Decrete a Ungariei din 1941, aflată în arhivele de la Budapesta, susţinând că, pe baza acestora, clădiri, păduri şi terenuri din Transilvania au fost revendicate şi câştigate în instanţă după 1990, astfel că "România a legalizat raptul săvârşit de autorităţile Ungariei prin Dictatul de la Viena".
"Pe baza efectelor pe care le-au generat decretele respective, printr-o legislaţie ambiguă şi adeseori iresponsabilă, România a consacrat după 1990 furtul proprietăţilor, legalizând, de fapt, raptul săvârşit de autorităţile Ungariei din acea vreme. În cele ce urmează, evidenţiem câteva dintre argumentele şi documentele care probează de ce clădiri monumentale din Transilvania, terenuri agricole şi păduri au fost revendicate şi dobândite prin instanţele de judecată de către moştenitorii sau reprezentanţi acestor aşa-zişi proprietari sau ai cultelor religioase care, de fapt, s-au auto-împroprietărit. Iată, aşadar, câteva extrase absolut relevante în acest sens din Colecţia Decretelor din Ungaria, de la 1941, recent descoperite şi traduse, care vorbesc de la sine", a declarat senatorul Marius Paşcan.
El le-a prezentat jurnaliştilor Decretul P.M. numărul 1.440 din anul 1941 al ministerului regal ungar, referitor la extinderea efectelor actelor normative de drept civil referitoare la zonele din Ardeal eliberate de sub dominaţia românească. În documentul prezentat sunt prevăzute o serie de aspecte referitoare la achiziţia dr