Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să ne pregătim de picnic

Publicat in Click, miercuri 10 iulie 2013 ·

La sfârşit de săptămână, mai ales vara, ne putem reâncărca bateriile în aer liber. La iarbă verde, la un picnic, alături de familie şi de prieteni, totdeauna mâncarea este mai gustoasă .

Dar, pentru a ne simţi foarte bine, pentru ca picnicul să fie, într-adevăr deconectant, trebuie să pregătim petrecerea din vreme. La alegerea meniului, fireşte, trebuie să ţinem seama de preferinţele fiecărui invitat.

1.Vom procura carne proaspătă de pasăre, de viţel sau de porc. Pe lângă ingredientul de bază pentru grătar, care este carnea, vom pregăti acasă chifteluţe cu multe verdeţuri, cu mărar, cu cimbru sau cu rozmarin. De asemenea, putem să preparăm şi chifteluţe din peşte, condimentate cu busuioc.

2. Dacă la picnic participă persoane care preferă legumele, chifteluţele preparate din dovlecei cu brânză şi cu mult mărar vor fi un deliciu.

3.Foarte gustoase sunt şi frigăruile preparate din carne şi din legume: Iată ingredientele pentru o frigăruie: doi ardei graşi ( tăiaţi în două), , câte o ceapă verde, câte cinci felii de şuncă, câte două bucăţi de carne de pui, piper şi boia dulce, după gust. Toate aceste ingrediente le înfigem într-o frigăruie, dar preparăm mai multe frigărui, în funcţie de numărul invitaţilor la picnic. Apoi ungem cu ulei, în care adăugăm condimentele, fiecare frigăruie şi le lăsăm pe grătar timp de 15 minute, răsucindu-le continuu.

4. Fireşte, de la această masă câmpenească nu trebuie să lipsească brânzeturile. Acestea sunt consumate cu prioritate, pentru că se pot altera destul de repede datorită căldurii, dacă nu avem o cutie frigorifică.

5. Pentru cei care evită brânza telemea, mai sărată, gazda se va aproviziona cu caş sau cu caşcaval nesărat. Toate aceste preparate vor fi împachetate în folie de pergament .6.Urmează aprovizionarea cu legume şi cu fructe proaspete ..

7. Pentru salate, sosul cu ulei, cu suc de lăm

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum o ora
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum o ora
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 3 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum 47 minute
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 6 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 6 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Spaniolul Lamine Yamal va deveni cel mai tânăr jucător care dispută un meci la Campionatul European

News.ro acum 3 ore
Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, titular în meciul de debut al Spaniei la Euro, sâmbătă, împotriva Croaţiei, va deveni cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci din cadrul turneului continental, informează L'Equipe. Yamal are 16 a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

20°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°