Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom avea parte de ploi torenţiale şi grindină. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Publicat in Romania TV, miercuri 10 iulie 2013 ·

Ultimele zile ale săptămâni vor aduce nori de furtună pe cer ce vor aduce ploi torenţiale şi grindină, chiar dacă temperaturile se vor menţine ridicate. În anumite zone, volumul de precipitaţii va ajunge chiar şi la 50 l/mp.

Joi, vremea capătă aspecte severă în vestul, nordul şi centrul ţării. Aici, mai ales după-amiază şi noaptea, norii de furtună acoperă cerul şi aduc ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător pot lua aspect de vijelie şi izolat grindină. Se vor înregistra cantităţi importante de apă, peste 20 l/mp şi izolat 50 l/mp. În celelate zone vremea va fi călduroasă, soarele domina cerul, iar astfel de fenomene se vor semnala pe aloruri, mai ales spre seară şi în cursul nopţii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în Maramureş şi 32 de grade în sud şi sud-est.

Cei aflati joi în Capitală se mai pot bucura de o zi frumoasă, însorită şi călduroasă. Amiaza vine cu aproximativ 31 de grade în termometre, iar vântul abia dacă se simte.

Citeşte şi Director ANM: Ne aşteptăm la o intensificare a fenomenelor meteo extreme

Vineri, instabilitatea atmosferică se mută în jumătatea de est a ţării şi la munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse cad ploi torentiale, cu descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător pot lua aspect de vijelie şi izolat grindină. Şi pe parcursul acestei zile sunt aşteptate cantităţile importante de apă, peste 20 l/mp şi izolat chiar mai mult de 50 l/mp. În restul teritoriului, cerul se curăţă treptat de nori, iar astfel de fenomene îşi fac apariţia pe spatii restrânse. Temperaturile maxime vor pleca de la 22...23 de grade în regiunile nordice şi vor ajune la 30...31 de grade în sudul ţării.

Vremea se strică vineri şi în Bucureşti. Deşi dimineaţa se m

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 58 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 53 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 42 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 42 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°