images/articole/2013/07/11/oproescu_.png
Cu cinci decenii în urmă (la 1 septembrie 1960), pe atunci tânărul şi inimosul Alex. Oproescu era numit director al Bibliotecii raionale Râmnicu Sărat. Coborâtor din neam de moşneni, purtând în suflet freamătul sfidător al munţilor încărcaţi de brazi din împrejurimile Nehoiului ori tumultul vijelios al Bâscelor când îşi dăruiesc undele cristaline apelor Buzăului, se arunca, cu ardoarea vârstei şi patima iubirii de carte, în braţele unui oraş încărcat de istorie şi cultură. Absolvise Şcoala tehnică postliceală de Biblioteconomie din Bucureşti, unde destinul avea
să-i dăruiască pe unii dintre cei mai înzestraţi dascăli ai timpului din domeniul respectiv. Numele lor este pronunţat şi astăzi cu emoţie de orice om care se dedică muncii de bibliotecă. Cei mai apropiaţi de sufletul tânărului împătimit de litera cărţii i-au fost profesorii Augustin Z.N. Pop, cercetător al vieţii marelui Eminescu, Dan Simonescu, membru al Academiei Române, Gabriel Ştrempel – director al Bibliotecii Academiei, precum şi Gheorghe Pârnuţă, istoric al învăţământului românesc.
În cei doi ani de studii (1958-1960), Alex. Oproescu se bucură şi se mândreşte la gândul că-şi va împlini vocaţia. Nu de puţine ori îşi amintea că Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Ion Bianu, generalul Radu R. Rosetti, Bazil Iorgulescu au fost şi ei BIBLIOTECARI. Ce muncă poate fi mai nobilă, mai aproape de sufletul omenesc, decât munca cu cartea? Poate doar cea de medic! Dar bibliotecarul rămâne perpetuu... „medicul fără arginţi”, precum fusese rara-avis şi dr. V. Voiculescu, născut şi el pe Valea Buzăului...
La Râmnicu Sărat, tânărul director îşi apropie nu doar cititorii, ci şi intelectuali de marcă ai urbei precum colecţionarul de artă Octavian Moşescu (fost primar de Balcic) sau bibliotecarul George Baiculescu, de la B.A.R.
Odată cu refor
