Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR are gata pregătite comunicatele pentru situaţii de criză în sistemul bancar

Publicat in Ziarul Financiar, joi 11 iulie 2013 ·

BNR a pregătit mai multe machete de comunicate de presă în funcţie de diferitele tipuri de măsuri de intervenţie pe care ar urma să le ia în situaţii de criză care ar ameninţa stabilitatea sistemului bancar, potrivit raportului anual al instituţiei. Banca intenţionează ca astfel să asigure o claritate sporită mesajelor pe care ar putea fi nevoită să le transmită pieţei bancare şi publicului larg, ţinta principală fiind evitarea propagării unui curent de panică.

Dezvoltarea cadrului de comunicare externă reprezintă una dintre direcţiile de bază ale planificării pentru situaţii neprevăzute şi gestiunea crizelor financiare. BNR vrea să fie cât mai bine pregătită pentru a putea reacţiona rapid în vederea menţinerii încrederii în capacitatea băncilor de a-şi onora obligaţiile fără sincope. Abilităţile de comunicare externă ale BNR au fost testate primăvara trecută cu ocazia crizei de la Bank of Cyprus, care şi-a suspendat operaţiunile timp de aproape o lună.

BNR consideră că a avut o comunicare „eficientă“ cu publicul, fiind evitate eventuale episoade de panică. Şi totuşi în perioada respectivă BNR a fost ţinta unor critici dure în media, în condiţiile în care în prima parte a crizei a tot invocat prerogativele limitate de intervenţie, fiind vorba de sucursala unei bănci străine. Banca centrală a emis un singur comunicat de presă, pe 25 aprilie, când a anunţat practic conţinutul unui decret al băncii centrale a Ciprului referitor la preluarea depozitelor de la Bank of Cyprus de către Marfin Bank. La începutul crizei, pe 2 aprilie, BNR a publicat pe site-ul propriu un interviu al directorului Direcţiei Supraveghere Nicolae Cinteză.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.07.2013

BNR a pregătit mai multe machete de comunicate de presă în funcţie de diferitele tipuri de măsuri de intervenţie pe care ar urma

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 36 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Meteo. Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în patru județe

Mediafax acum 28 minute
„Duminică, în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime de 19…20 de grade. Indicele temperatură-ume

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 3 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°