Este o ţară cu multe biserici şi multă imoralitate, occidentală prin cultură, orientală prin religie, o ţară cu femei frumoase şi mulţi asistaţi social, cu 20% restanţieri la credite, dar cu o densitate incredibilă de maşini de lux, o ţară a paradoxurilor.

Economia românească este mai mult o iluzie. E sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire aproape. Lucrurile se petrec precum în teatrul absurdului al Lui Eugen Ionescu. Parafrazând unul dintre titlurile sale celebre putem spune „L’Economie se mort”. O demonstrează şi ultimele nereuşite privatizări (OLTCHIM, Poştă, CFR Marfă), este o economie ectoplasmică, în care consumatorii sunt atraşi şi amăgiţi cu tot felul de fiţe, câştiguri fără muncă, o economie plină de fatalisme, în care ceea ce n-a fost n-a trebuit să fie, o economie cu o valoare-adăugată foarte scăzută, în care se investeşte puţin (mai ales în educaţie, cercetare şi sănătate), în care se inovează foarte puţin, o economie intens polarizată, cu o clică de băieţi deştepţi superbogaţi şi bine conectaţi politic şi-n alte zone şi o masă sărăcită care trăieşte de pe azi pe mâine, o economie în care s-a încercat, de pildă, inventarea trenului fără şine, prin furtul şinelor etc.

Iată un simptom: acum câţiva ani era plin de reviste economice la chioşcuri, ba la unele mai găseai şi ziare străine, acum cu greu am găsit o revistă şi aia ciufulită ca un ziar. În criza asta economică, lumea nu mai are bani de dat pe literatură economică. Paradoxal, nu? S-au înmulţit în schimb taxele, de unde proverbul: „Nici o masă fără taxă”. Asta a fost doar o ţintă ratată în acordul cu FMI, dar noi le-am ratat pe toate. Arieratele autorităţilor locale dispar dacă sunt contestate, totul se asigură, dar firmele de asigurări nu plătesc nimic în caz de..., politicienii s-au introdus şi în instituţiile de supraveghere a pieţei de capital, în timp ce schimbă constituţia decenal.