Luni sau miercuri, fotbaliştii ieşeni vor reveni la antrenamente păşcănenii Călugăru şi Nuţescu au semnat contracte pe patru ani cu CSMS Iaşi. În zilele următoare sunt aşteptate noi clarificări în lot
CSMS Iaşi a intrat în vacanţă, antrenamentul condus de Costel Enache în cursul dimineţii de ieri fiind ultimul al săptămânii. “Ţinând cont de faptul că la anul vom juca în Liga a II-a, avem timp suficient pentru a pregăti sezonul următor. Le-am acordat jucătorilor câteva zile de vacanţă. În principiu, vor reveni la antrenamente lunea viitoare. Există însă şi varianta ca pregătirea să fie reluată miercurea viitoare. Totul se va decide abia după ce Federaţia Română de Fotbal va stabili programul Ligii a II-a în sezonul viitor, lucru care ar putea să se întâmple vineri” a anunţat preşedintele executiv al CSMS, Florin Prunea.
Înainte de plecarea în vacanţă, acesta a mai înrolat doi jucători, mijlocaşii Marius Călugăru (23 ani) şi Alexandru Ionuţ Nuţescu (22 ani), de la CSM Paşcani: “Călugăru şi Nuţescu au semnat contracte pe patru ani cu CSMS Iaşi. Clubul are dreptul ca, la sfârşitul fiecărui an, să rezilieze unilateral contractele. Sper ca aceşti tineri de perspectivă să crească şi să devină certitudini”. Un alt fotbalist care s-a aflat în teste, mijlocaşul brăilean Andrei Răducu Puşcaşu (FOTO), care e născut pe 10 aprilie 1990, este dorit de CSMS. “I-am făcut o ofertă şi lui Puşcaşu, pe care ni-l dorim, el a fost de acord. Maitrebuie doar să-şi rezolve unele probleme contractuale şi va deveni jucătorul nostru” a adăugat şeful executivului ieşean.În zilele ce urmează se vor clarifica situaţiile unor jucători care au evoluat în sezonul trecut la CSMS şi cărora li s-a făcut oferte de prelungire a angajamentelor. “Am avut mai multe runde de negocieri cu Alex Ţigănaşu, Marius Onofraş, Andrei Bălan, Bogdan Straton şi Milan Mitic. Straton a plecat în