Asistenţii Maternali ar putea fi scoşi din Codul Muncii şi ar putea beneficia de un spor peste programul normal de lucru de 8 ore pe zi. Toate aceste lucruri ar urma să fie stipulate într-un aşa numit statut al asistentului maternal care se elaborează în aceste zile în judeţul Maramureş. El va fi finalizat, conform declaraţiilor făcute, pentru citynews.ro, de către liderul de sindicat Florin Hossu de la Cartel Alfa Maramureş, la finele acestei săptămâni, urmând ca în cele din urmă să ajungă pe mâna celor de la Ministerul Muncii.
“În urma întâlnirii pe care am avut-o cu Bogdan Hossu am stabilit un program anume pe asistenţa maternală. Vorbim despre iniţierea unui statut special pentru asistentul maternal, prin acest statut aceşti asistenţi să fie scoşi din Codul Muncii , să se aplice aceste statut şi să se evidenţieze toate orele lucrate. Astfel că asistentul maternal, dar şi cel personal, de ce nu să primească o indemnizaţie în care peste cele 8 ore de muncă, 40 de ore pe săptămână să fie pus şi un spor peste programul normal de lucru.
Acest spor şi această indemnizaţie practic să se ţină cont de ele şi la pensie, astfel ca aceste categorii să aibă de ce nu şi o reducere la ieşirea în pensie. După ce vom finaliza la nivel de judeţ Maramureş acest statut al asistentului maternal vom avea o întâlnire cu toate sindicatele de asistenţă maternală de la nivel naţional, în cele din urmă acest statut urmând a ajunge pe masa Ministerului Muncii.
Avem un model după care lucrăm, vom ajunge la un numitor comun şi eu cred că Ministerul Muncii se va arăta interesat. La nivel de judeţ Maramureş avem undeva 400 de asistenţi maternali”, a declarat Florin Hossu, Cartel Alfa Maramureş.