Steaua a câştigat pentru a şasea oară Supercupa României, record în istoria competiţiei, la capătul unei demonstraţii de forţă cu Petrolul Ploieşti, dar, în ciuda victoriei clare cu 3-0, tehnicianul campioanei, Laurenţiu Reghecampf, regretă că elevii săi nu au marcat mai multe goluri.
„Cred că am făcut un meci foarte bun. Îmi pare rău că nu am marcat mai multe goluri, deşi am mai avut trei-patru ocazii. Urmează să încercăm să îmbunătăţim acest lucru”, a spus antrenorul roş-albaştrilor.
În partida disputată miercuri seară pe Arena Naţională din Bucureşti, au debutat oficial pentru Steaua noile achiziţii Nicolae Stanciu şi Federico Piovaccari. Cu toate acestea, Reghecampf spune că, la acest moment, prima variantă pentru atacul formaţiei din Ghencea este muntenegreanul Nikolic.
„Toţi jucătorii au dovedit că au valoare de Steaua, dar mai au nevoie de timp. Piovaccari nu este pregătit, Stanciu mai are până să se integreze în echipă. Nikolic este în momentul de faţă cel mai pregătit atacant. În acest moment, este numărul unu. Eu vreau concurenţă în atac”, a explicat antrenorul stelist
Reghecampf nu se lasă păcălit de succesul clar din Supercupă şi consideră că ploieştenii vor fi printre protagoniştii noului sezon: „Petrolul este o echipă foarte bună, au fost acele greşeli ale fundaşului lor central, a făcut două prostii de care este vinovat. Consider că nu aceasta este valoarea echipei şi vor avea un cuvânt de spus în lupta pentru câştigarea campionatului”.
În lipsa lui Cosmin Contra, care este suspendat, Petrolul a fost reprezentată la conferinţa de presă de la finalul întâlnirii de Cristi Vlad, team managerul echipei.
„Este un rezultat dureros, însă consider că echipa noastră a făcut un joc bun în ciuda scorului. Rezultatul acesta păleşte însă în faţa tragediei petrecută în drumul suporterilor n