Presedintele Traian Basescu a trimis joi Parlamentului spre reexaminare legea care prevede validarea referendumului cu participare de cel putin 30% si cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel putin 25%, motivand ca in aceasta forma nu se asigura o reprezentativitate suficienta.
Administratia Prezidentiala informeaza, intr-un comunicat de presa, ca presedintele Traian Basescu, a semnat joi cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.
In cererea de reexaminare se arata ca unul dintre motivele pentru care proiectul a fost retrimis in Parlament este faptul ca prin el se introduce, sub aspectul conditiilor de validitate a referendumului, un cvorum de participare de cel putin 30% si un cvorum al voturilor valabil exprimate de cel putin 25%, ambele raportate la numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente, acesta aplicandu-se atat in cazul referendumului privind revizuirea Constitutiei, al celui pentru demiterea presedintelui si al celui cu privire la probleme de interes national cat si in cazul referendumului local.
“In lipsa unei participari de cel putin jumatate plus unul din corpul electoral, apreciem ca noua varianta de reglementare a cvorumului de participare, aleasa de legiuitor, nu asigura o reprezentativitate suficienta de natura a conferi deciziei adoptate forta care sa reflecte vointa si suveranitatea poporului”, arata presedintele.
In cerere se arata ca Presedintia considera oportuna reglementarea unei participari de cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente pentru ca referendumul sa poata exprima, in mod real si efectiv, vointa cetatenilor, asigurandu-se astfel “caracterul democratic al statului vizeaza participarea cetatenilor la conducerea treburilor publice si pres