Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul Gheorghe Piperea vrea să dea în judecată Banca Naţională a României

Publicat in Capital, joi 11 iulie 2013 ·

Biroul de avocatură Piperea şi Asociaţii va depune, în octombrie, la Tribunalul Bucureşti, prima acţiune împotriva unor bănci comerciale 'din top 3', pentru clauze abuzive în contractele de creditare în franci elveţieni, a declarat avocatul Gheorghe Piperea.

'Estimez că acţiunea va fi depusă în octombrie, la Tribunalul Bucureşti, iar termenul ar trebui să fie undeva în ianuarie sau februarie 2014. Am făcut doar o estimare în legătură cu o singură bancă. Estimarea ducea către 1,4 - 1,5 miliarde de euro, prejudiciu cauzat clienţilor, din aplicarea clauzelor abuzive. Acţiunile pe care le-am făcut sunt toate împotriva unor bănci din top trei', a precizat Piperea.

Avocatul Piperea a postat, joi, pe pagina sa de Facebook, o informaţie potrivit căreia, pe 10 iulie, a dat startul 'constituirii alianţei procesuale care va da în judecată mai multe bănci, inclusiv BNR, pentru evacuarea din contracte a clauzelor abuzive şi repararea prejudiciului cauzat de aplicarea acestor clauze'.

'Vom ataca inclusiv denominarea în franci elveţieni (CHF) a plăţilor, lucru care a dus la dublarea ratelor în anii 2009-2013, când CHF a 'sărit' de la 1,7-2,2 lei la 3,7 lei. De data asta vom ţinti efecte erga omnes (fară excepţie n.r.), generice. Oricine vrea, poate să participe. Este un proces class action de tip call-in, adica voluntar (cel pe care îl recomandă proiectul directivei privind recursul colectiv în domeniul recuperării prejudiciilor cauzate consumatorilor)', arată postarea.

'Faptul că cele două articole din Legea 193/2000 (care autorizau expres un tip de class action care implica fie autoritatea, fie o asociaţie de protecţie a consumatorilor) au fost amânate nu are nicio importanţă. Legea română, în special art. 37 din Codul de procedură civilă şi art. 6 din Legea nr.193/2000, precum şi jurisprudenţa recentă a ICCJ în acest domeniu

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 3 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziţie la locuinţa cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază. Potrivit unor surse judiciare, percheziţia are loc la un imobil

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 4 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Olanda permite Kievului să folosească avioanele F-16 în atacuri asupra ţintelor militare în Rusia

G4Media acum 40 minute
Ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat luni că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane F-16 pe care Olanda le va dona armatei ucrainene, relatează agenţia EFE, citată de Agerpr

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum o ora
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

21°/25°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°