Pana sa dispara bac-ul fraudat, ministrul Pricopie sa-si publice in format E-book invataturile, sa se lamureasca rolul lui Gauss in examenele romanesti si ucenicul intr-ale coruptiei sa decida calea de iesit din ucenicie, va propun un scurt antrenanent la seriozitate.
Pentru incalzire, cateva exercitii usoare, care arata cum se petrec lucrurile la altii in materie de evaluare. Intram in miezul problemei cu o sinteza a tipurilor de evaluare din invatamantul romanesc. Vom incheia antrenamentul cu o serie de sugestii asupra modului cum am putea imbunatati sistemul de evaluare existent.
Evaluarea este un fenomen complex, mai ales cand vine vorba despre educatie. La modul cel mai general, orice evaluare presupune o apreciere a unui nivel atins de o persoana in formare (initiala sau continua). Aceasta apreciere este orientata catre un anumit scop si are drept finalitate luarea unor decizii. Cu cat deciziile care se iau pe baza rezultatului unei evaluari sunt mai importante, cu atat miza acesteia creste. De aceea evaluarile de sfarsit de ciclu, gimnaziu si respectiv liceu produc numeroase discutii si contestari dintre cele mai diverse. Exista doua categorii de masuri prin care se incearca sa se raspunda acestor contestari: masuri organizationale (de ameliorare a conditiilor de desfasurare in vederea asigurarii unei cat mai mari obiectivitati) si masuri de natura pedagogica (sau mai precis docimologica), ce sunt in legatura cu formularea si administrarea subiectelor.
Din pacate pentru cei care inca mai cred ca exista solutii miracol in materie de evaluare, nicio tara din lume nu le-a gasit pana acum. Sau, in cazul in care le-a gasit, e vorba de solutii care sunt specifice unui anumit context socio-cultural si istoric si care nu pot fi transferate fara adaptare. De aceea, evaluarile de sfarsit de ciclu de invatamant fac obiectul unor practici foarte dive