Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea suporterului din Ploieşti, căzut din tren, deplânsă pe Facebook. Galeria se întâlneşte pentru a-l omagia pe Octavian Tatomir

Publicat in Adevarul, joi 11 iulie 2013 ·

Surprinşi de moartea tragică a suporterului, zeci de prieteni ai lui Octavian Tatomir au postat pe contul acestuia de Facebook mesaje de condoleanţe. Membrii galeriei se întâlnesc pentru a discuta incidentul şi a-i aprinde o lumânare, pe stadionul din Ploieşti

Ceea ce trebuia să fie o deplasare obişnuită a galeriei din Ploieşti, aflată miercuri seară la al treilea drum cu trenul spre Capitală din acest an, la meciurile echipei Petrolul, s-a transformat într-o tragedie. Un suporter a căzut din tren, în timp ce încerca să deschidă uşa, şi a murit din cauza traumatismului grav cranio-cerebral suferit.

Moartea lui Octavian Tatomir, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai „lupilor galbeni“, a luat prin surprindere cunoscuţii, prietenii şi colegii acestuia de la RATP Ploieşti, unde suporterul lucra ca şofer de troleibuz.

În scurt timp, pe contul său de Facebook, plin cu fotografii din care răzbate dragostea pentru Petrolul, au început să curgă mesaje de condoleanţe.

„Dumnezeu să-l ierte, păcat că ai plecat aşa repede dintre noi, cineva acolo sus te iubeşte. FCP a pierdut un suporter înfocat“

„Frăţiorul meu, tocmai o banală deplasare spre Bucureşti cu trenul să te doboare, nu-mi vine să cred. Pentru cei care nu l-au cunoscut să ştiţi că a fost un băiat de nota 20 şi care te ungeai la rană cu el, un ultraş care s-a dedicat de când îl ştiu pentru FC Petrolul Ploieşti, un coleg care te bazai pe el oricând. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihneasc în pace“

„Dumnezeu să-l ierte, să te aibă în pace....o zi foarte tristă şi grea, îmi pare sincer rău, e ceva neimaginabil. Un suporter adevărat, trup si suflet pentru culoarea galben – albastră. Condoleanţe“, sunt doar câteva din mesajele postate pe contul de socializare al lui Octavian Tatomir.

Joi seară, suporterii echipei se întâlnesc pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti pentru a discuta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 24 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°