Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octogenari evacuaţi din locuinţă din cauza datoriilor fiului lor

Publicat in Ziarul Profit - Arges, joi 11 iulie 2013 ·

Situaţie disperată, ieri, pentru doi octogenari care s-au trezit la poartă cu mascaţii şi un executor judecătoresc pentru a-i scoate din casă. Maria Comănoiu, în vârstă de 82 de ani  şi soţul ei Gheorghe Comănoiu,

în vârstă de 86 de ani, din Topoloveni, au fost scoşi cu lucrurile în drum după ce unul dintre copii lor pierduse casa din cauza unui împrumut pe care nu l-a mai putu achita. Ieri, când bătrânii erau scoşi din munca lor de o viaţă, niciunul dintre cei trei copii nu le-a fost alături. Ambii spuneau că nu au unde să se ducă şi că vor dormi sub cerul liber.

În loc să îi îngrijească, fiul a făcut o grămadă de datorii

Gheorghe Comănoiu, s-a născut în locul de unde ieri a fost a evacuat. Bătrânul a locuit acolo împreună cu părinţii lui, iar după moartea lor a rămas în locuinţa pe care ulterior a renovat-o. Au trecut de atunci 86 de ani, iar omul spera ca mort să fie scos din curte, nicidecum alungat ca un animal pe drumuri. Pe terenurile din apropiere şi-au construit case unul dintre cei doi fii şi fiica lor. Bătrânul şi soţia lui povestesc acum că din dorinţa de a avea la bătrâneţe toţi copii lângă ei, au decis să treacă imobilul pe numele fiului lor Dan Comănoiu, fost ofiţer de armată care locuise până atunci la Craiova. „Am zis să ne îngrijească, să ne aducă medicamente dacă suntem bolnavi, să ne ajute la nevoie, să ne înmormânteze, să ne facă pomeni., să ne întreţină. Dacă am văzut că nu se ţine de cuvânt, l-am dat afară“, povestea Maria Comănoiu, supărată de fiul ei. Femeia susţine că tot atunci a cerut instanţei să anuleze actul prin care îi dădea proprietatea. Între timp, Dan Comănoiu a vrut să cumpere o suprafaţă de teren care se afla în imediata apropiere a casei părinteşti şi a făcut un împrumut de 14.000 de lei pentru a obţine pământul. Nici Gheorghe, nici Maria Comănoiu nu au avut habar că fiul a gajat împru

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°