CEO va ajunge în colaps, din cauza unei guvernări defectuoase, iar despre Ciurel spune că dă dovadă de ipocrizie! Declaraţia aparţine preşedintelui PDL Târgu-Jiu, Eduard Berca, care susţine că nu se poate vorbi de salvarea unei companii atâta timp cât se vehiculeze ideea insolvenţei.
A scăzut producţia energetică pe cap de locuitor, iar inflaţia a luat avânt. Doi indicatori care vorbesc de colaps, nu de redresare în CE Oltenia. Părerea aparţine democrat-liberalului Eduard Berca, şeful organizaţiei municipale, care ieri l-a atacat dur pe Laurenţiu Ciurel într-o conferinţă de presă. „Stilul în care a ales să conducă CE Oltenia, este unul ceauşist, pe de o parte iar pe de alta, Ciurel dă dovadă de ipocrizie. Este o ipocrizie maximă, un model ceauşist de conducere pe care-l adoptă domnul Ciurel. Este doar compania, doar profitul, oamenii se pot duce la spital, sa facă ce-o vrea”, a declarat Eduard Berca, preşedintele PDL Târgu-Jiu. Berca a mai spus că democrat-liberalii susţin ideea unui audit la CEO, tocmai pentru a elucida activitatea economică, dar Berca a mai subliniat că „este de neconceput faptul că domnul Ciurel declară imposibilă privatizarea majoritară a companiei, în condiţiile în ultima scrisoare din 10 iunie, Guvernul Ponta îşi ia angajamentul faţă de FMI că va duce la îndeplinire toate promisiunile, inclusiv privatizarea majoritară”, a conchis Berca, liderul PDL Târgu-Jiu. Cât priveşte descinderile recente de la clubul Pandurii, Berca crede că este normal să existe aceste verificări pentru a se face lumină în exerciţiul bugetar al clubului şi aşteaptă rezultatele anchetei.
CEO va ajunge în colaps, din cauza unei guvernări defectuoase, iar despre Ciurel spune că dă dovadă de ipocrizie! Declaraţia aparţine preşedintelui PDL Târgu-Jiu, Eduard Berca, care susţine că nu se poate vorbi de salvarea unei companii atâta timp cât se vehiculeze ideea ins