Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasionat de libertate, de Bucureşti şi de limba română: Suspect

Publicat in Observator Cultural, vineri 12 iulie 2013 ·

Într-un volum care se anunţă a fi unul dintre evenimentele editoriale ale acestui an, Jan Willem Bos ne povesteşte cum a ajuns să fie interesat de studiul limbii române: „Printr-un concurs de împrejurări ajunsesem să studiez româna. Iniţial dădusem la o facultate care îmi displăcea, după care am revenit la planul alternativ: să studiez o limbă străină. Fiindcă nu aveam ambiţia de a deveni profesor, nu voiam să învăţ o limbă prea exotică şi, deoarece făcusem latină în liceu, am ales româna. Nici limba, nici cultura română nu se remarcaseră pînă la acel moment prin absolut nimic pentru mine. Alegerea destul de întîmplătoare a acestei limbi, făcută la nouăsprezece ani, mi-a influenţat puternic cursul vieţii. Şi a fost o decizie pe care nu am regretat-o niciodată“. Nu regretă contactul cu limba şi cultura română nici atunci cînd resimte el însuşi presiunea politică din Bucureşti şi e clar că Securitatea se interesează de el şi-l urmăreşte.

O carte excelent informată Cum anume a intrat un tînăr olandez în vizorul Securităţii din perioada finală a regimului lui Nicolae Ceauşescu? Pentru început, a fost o scurtă colaborare ca traducător cu Amnesty International, în Olanda, în perioada în care regimul comunist era preocupat de felul cum sînt reflectate pe plan internaţional drepturile omului în România. Apoi, a fost interesul lui Jan Willem Bos de a cunoaşte literatura română contemporană, de a se apropia de scriitorii care lucrează şi produc literatură în acel timp. Inevitabil, el a ajuns să cunoască şi să discute cu autori care au protestat la vremea respectivă împotriva condiţiilor de viaţă şi de lucru din Republica Socialistă, aşa cum au fost Dan Deşliu sau Mircea Dinescu. Dosarul de urmărire produs astfel de Securitate dă seama de eforturile acestei instituţii de a acoperi un amplu registru de informaţii din jurul unui specialist privit în sfera informaţiil

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 7 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 4 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 5 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 6 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 11 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°