Firma LG a făcut un mare pas înainte și a prezentat, de curând, cel mai subțire ecran din lume la rezoluția 1080p. Ecranul are o diagonală de 5,2 inch (13,2 centimetri), iar grosimea este de doar 2,2 milimetri. Mai mult, marginea din jurul ecranului este de numai 2,3 milimetri, scrie yoda.ro care citează Gizmodo. Specialiștii de la LG spun că au reușit să realizeze acest ecran folosind o tehnologie touch numită Advanced One-Glass Solution. Aceasta presupune legarea ecranului de stratul tactil prin circuite imprimate flexibile și în două straturi, ceea ce reduce numărul circuitelor ecranului cu 30%. LG nu a precizat când anume va ajunge această tehnologie pe piață, însă ar fi posibil să apară luna viitoare, pe Optimus G2.
Sursa stire: http://ziarobiectiv.ro/index.php/actualitate/cel-mai-subire-ecran-din-lume-prezentat-de-lg.html