Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Populaţia romă în creştere în Mehedinţi

Publicat in Adevarul, vineri 12 iulie 2013 ·

Datele oficiale ale ultimului recensământ arată clar că populaţia de etnie romă este în continuă creştere. Sunt familii cu câte 12 copii, care deşi nu au ce pune pe masă spun categoric că mai vor urmaşi. Specialiştii în cercetări demografice spun că dacă vor continua în acest ritm în 2050, romii ar putea reprezenta 40 la sută din populaţia României.

La o aruncătură de băţ de Drobeta Turnu Severin, la Dudaşul Cerneţiului trăieşte o puternică comunitate de romi. Marea majoritate a oamenilor de aici au lucrat la vechile unităţi economice din Turnu Severin, dar care după 1990 s-au închis rând pe rând. Aşa se face că acum familiile de romi se descurcă foarte greu, doar din ajutorul social ori din pet-urile pe care le strâng prin oraş şi apoi le valorifică la centrele de colectare a deşeurilor. În ciuda sărăciei în care se zbat, romii nu se joacă când este vorba de făcut copiii. “Fără număr”, cum ar spune maneliştii. Iubăreţ din fire, domnul Şein şi-a lăsat însărcinată soţia de 5 ori de când s-au cunoscut. Soţia mai are alţi 7 copii dintr-o relaţie anterioară şi nu a folosit niciodată metode contraceptive. Situaţia metarială a familiei este mai mult decât precară, dar omul mai în glumă, mai în serios speră să îşi pună măcar curent electric cu ajutorul copiilor. “Ăl mai mare copil pe care îl am are 9 ani, copilul ăl mijlociu face în septembrie 8 ani, fata face 5 ani. Cei de la CEZ mi-au spus că mă costă peste 200 de milioane să bag curentul de la reţeaua principală şi au am zis că trebuie să vând un copil ca să-mi permit asta”, spune Valeriu Şein. Familia acestuia trăieşte doar din ajutorul social şi alocaţia copiilor.

Mai greu cu contracepţia

În comunitatea de rromi de la Dudaşul Cerneţiului familiile sunt extrem de numeroase. Bunica Marcela de exemplu creşte 14 nepoţi. De mulţi ce sunt femeia abia mai ştie cum îi cheamă. Despre metodele contraceptive fem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum 20 minute
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°