Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre Fenechiu: „Sper să fie achitat“

Publicat in Adevarul, vineri 12 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta speră ca ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, să fie absolvit de vină în dosarul „Transformatorul“, al cărui verdict va fi făcut public astăzi.

„O să vorbesc cu dânsul, sper să fie achitat“, a afirmat premierul Victor Ponta.

Instanţa supremă este aşteptată să anunţe vineri decizia în dosarul „Transformatorul“ al ministrului Relu Fenechiu, după ce, la ultimul termen, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut pedeapsa maximă pentru acesta şi ceilalţi inculpaţi, care este de 15 ani de închisoare cu executare. Verdictul ar urma să fie făcut public la ora 15.00.

Decizia nu va fi una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistraţi al instanţei supreme.

Premierul Victor Ponta a declarat în repetate rânduri că dacă ministrul Relu Fenechiu va fi condamnat de instanţă va pleca din Guvern, însă speră să nu fie cazul pentru că Relu Fenechiu este un ministru eficient.

Liberalul Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Fenechiu şi ceilalţi învinuţi sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (39 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată (şapte acte materiale).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar / Cinci persoane din autoturism, rănite, trei fiind inconştiente / 20 de oameni, în autocar

News.ro acum 41 minute
Autorităţile au activat, joi seară, Planul Roşu de Intervenţie în judeţul Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar. UPDATE: ”În urma evenimentului rutier au rezultat 5 victime (din auto), 3 dintre acestea inconştiente. Pers

Accident tragic la Botoșani Un copil de un an a murit după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl lui

Ziua Constanta acum 44 minute
Un copil de un an a murit, joi, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în cur

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 6 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 4 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 2 ore
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum 52 minute
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 2 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 5 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

28°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

23°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°