Cazul Profesorului Paul Botez, reţinut pentru luare de mită, a stârnit rumoare în lumea medicală şi emoţii şi pasiuni în rândul cititorilor. Ca orice medic cunoscut şi apreciat, Paul Botez avea toată atenţia presei. De altfel, medicii sunt, în general, în graţiile ziariştilor. Exemplul lui Tudor Ciuhodaru, care a ajuns deputat fluturând stetoscopul în faţa camerelor video, şi al doctorului Bacalbaşa din Galaţi, devenit preşedinte al Consiliului Judeţean după numeroase exhibiţii în faţa reporterilor de ştiri, sunt grăitoare pentru a arăta nivelul de simpatie de care se bucură medicii intermediaţi de presă.

Nu-i de mirare, aşadar, că multe canale media, în special locale, s-au prefăcut că nu au auzit despre reţinerea lui Paul Botez. Noi am considerat însă că, dimpotrivă, un asemnea caz trebuie tratat cu toată atenţia. Avem de a face cu o dramă personală a reputatului profesor, pentru care sperăm să găsească resursele de a-i face faţă, de cariera sa, care ar putea fi ruinată peste noapte, şi aceste motive ar fi suficiente pentru a îndreptăţi o privire atentă a situaţiei. Dar nu numai atât. Este un caz care ar putea fi elocvent pentru un fenomen mult mai extins în lumea medicală. Lăsăm de aceea judecarea cazului particular al profesorului Botez în sarcina judecătorilor şi încercăm să schiţăm câteva tuşe care s-au desprins din numeroasele comentarii şi reacţii pe marginea a ceea ce se numeşte şpaga în spitale.

Există o unanimitate în rândurile pacienţilor şi a cadrelor medicale că în spitale se dă şpagă. Aceasta ar fi cumva de trei feluri. Mai întâi este gestul de recunoştinţă al unui pacient, făcut voluntar, de a oferi ceva salvatorului său, lucru de neâncadrat la capitolul mită. Apoi este fenomenul recompensei din obligaţie, un fel de cutumă care spune că medicul trebuie răsplătit chiar dacă nu cere expres asta şi chiar dacă răspla