Mirajul muncii bine plătite pe şantierele Germaniei poate, câteodată, sfârşi prost. Profitând de disperarea românilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, angajatorii împing relaţia cu angajaţii până în pragul sclaviei.
Cristian Vlăsceanu este zidar şi ca zidar a mai lucrat, anul trecut, în Germania. Cu acte în regulă. De altfel, între timp şi-a recuperat majoritatea reţinerilor pe care le face statul german dintr-un salariu legal plătit şi pe care, odată plecat îndărăt în ţara din care provii, ai dreptul să le recuperezi - asigurarea de pensie şi alte taxe şi impozite. Câştiga, lunar, anul trecut, în jur de 1200 de euro. Aşa că atunci când i-au fost fluturaţi pe sub nas 1500 de euro, plus transport şi cazare asigurate, oferta nu i-a părut ireală. Îl sunase chiar un prieten, inginer, să îi propună să se întoarcă în Germania - prin firma buzoiană Prodinvest 94 SA. A acceptat fără reţinere, mai ales că prietenul lucrase deja cu angajatorul pe care îl recomanda.
De la Buzău, Cristian Vlăsceanu a primit toate asigurările că angajarea se va face conform normelor germane. Documentele, i s-a spus, se vor semna la sosirea în Germania, la Knittlingen. Atâta doar că nici Cristian Vlăsceanu şi nici ceilalţi nouă colegi cu care a intrat în încurcătură nu ştiau o boabă de germană, limba formalităţilor birocratice de angajare. Au semnat, de bună credinţă fiind, două hârtii fără să pună la îndoială spusele angajatorului, Florin Posedaru, patronul firmei buzoiene Prodinvest 94: una era pentru luarea în spaţiu, cea de-a doua pentru permis de muncă. Nu a fost nimeni să le traducă ce scrie acolo, aşa că au semnat pur şi simplu. Şi nici nu au primit un al doilea exemplar al documentelor pe care şi-au pus semnătura.
La sfârşitul primei luni de şedere, Posedaru i-a explicat lui Vlăsceanu că nu a încasat încă banii pe lucrare, astfel că mai trebuie să aştep
