Manifestatii zilnice au loc de o luna in Bulgaria, ilustrand faptul ca societatea civila s-a saturat de coruptia elitelor politice, o contestare sustinuta de tarile Uniunii Europene, in special Germania si Franta, potrivit unei analize AFP citate de Mediafax. Potrivit unui studiu al Transparency International, 76% dintre bulgari califica partidele politice drept corupte. "Toate partidele sunt la fel, doar o fatada. Bulgaria este de fapt administrata de cercuri economice. Statul apartine mafiei", declara manifestantul Nikolai Staikov, in varsta de 55 de ani, profesor de gimnastica.
Totusi, premierul Plamen Oresarski, un economist aflat la conducerea unui Guvern de tehnocrati de o luna si jumatate, sustinut in Parlament de Partidul Socialist (fost comunist) si de partidul minoritatii musulmane turce, refuza sa demisioneze, afirmand ca "tine cont de interesele tuturor bulgarilor". El a lansat masuri de urgenta in favoarea celor mai defavorizati si pentru a stimula intreprinderile mici si mijlocii (IMM) in vederea crearii de locuri de munca.
In raport cu Guvernul, opinia publica este divizata: potrivit unui studiu al Gallup, 41 la suta dintre bulgari apreciaza ca Guvernul trebuie sa demisioneze, in timp ce 40 la suta vor ca acesta sa se mentina la putere.
Apelurile manifestantilor pentru o "moralizare" a politicii sunt sustinute de presedintele Rosen Plevneliev (centru-dreapta), dar si de cele doua mari tari europene - Germania si Franta - potrivit carora "buna guvernare" a Bulgariei este "treaba tuturor europenilor". Ambasadorul francez Philippe Autier si omologul sau german Matthias Hoepfner au calificat, la 8 iulie, drept "o veste excelenta" elanul societatii civile bulgare, care merita "sa fie ascultata". Intr-o declaratie putin obisnuita, ei au subliniat ca "modelul oligarhic nu isi are locul" in UE, din care Bulgaria face parte. @N