Un tren Intercity a deraiat vineri după-amiaza în apropiere de Paris, la Brétigny-sur-Orge, accidentul feroviar s-a soldat cu zeci de răniți și cel puțin opt morți.
Potrivit presei franceze, care citează mai mulți oficiali francezi și martori ai catastrofei feroviare, trenul a sosit în gară cu viteză foarte mare după care a fost despărțit în două, dintr-un motiv necunoscut la această oră.
O parte a trenului a continuat să ruleze, în timp ce cealaltă parte s-a culcat pe o parte, pe peron.
Potrivit postului BFM-TV, care citează poliţia locală, ar exista cel puţin opt morţi. Presa franceză susţine că numeroşi pasageri au fost electrocutaţi sau striviţi în urma accidentului.
AFP citează un oficial al prefecturii Essonne care a spus că s-a declanșat planul roșu semn că numărul victimelor este însemnat.
Trenul asigura o legătură între Paris şi Limoges (centru), potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Toate trenurile RER C, au fost suspendate din cauza accidentului feroviar
La locul tragediei au sosit mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe care acordă îngrijiri supraviețuitorilor și scor din fiarele contorsionate, pe cei răniți și decedați.
Nu se știe pentru moment numărul pasagerilor aflați în tren în momentul deraierii vagoanelor. Presa franceză vehiculează o cifră de 400 de persoane care s-ar fi aflat în trenul groazei.
0 comentarii | 18 vizualizari
Carusel stiri in top Commercial Representative Responsabilitati - will assist the project manager/ area manager in the business development- reports to the project manager/ area manager- will maintain and develop contacts with clients and relevant authorities - ... Citeste toata stirea 80/20 sau Secretul de a dobandi mai mult cu mai putin După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, p